Alegeri prezidentiale Franta 2017 – 7 idei

Alegeri prezidentiale Franta 2017 – 7 idei

 

 

Pe scurt, sase idei si un pronostic.

Alegeri prezidentiale Franta 2017 – Trendul sau procentul?

Multa lume se uita doar la sondajul cel mai recent. Are impresia ca ultimul sondaj inainte de alegeri este cel relevant. Este relevant, dar trebuie vazut ca trend al fiecarui candidat. Unul a oscilat cand in sus, cand in jos, altul a scazut constant, altul a crescut constant. E important de stiut asta. Foarte important.

Alegeri prezidentiale Franta 2017 – Atentatul nu este in sondaje

Atentatul avantajeaza candidatii extremisti. Pe cei anti-europeni. Problema, cu ghilimelele de rigoare, este ca atentatul nu a avut prea multe victime. Nu a produs teroare, nu a generat un soc. Nu stie care va fi efectul sau exact.

Alegeri prezidentiale Franta 2017 – O tara cu mentalitate de stanga

Cine a fost in Franta stie despre ce vorbesc. Taxe mari, ajutoare sociale mari. Problema acum este la oameni, socialistii au propus si propun oameni incapabili. Problema lor nu e ca sunt socialisti, ci ca-s incompetenti. Simplul fapt ca presedintele in functie nu mai candideaza confirma chestia asta.

Acum, chestiunea este cu dus si intors. Melenchon atenteaza la electoratul de stanga, stanga autentica, electorat pe care-l vrea si Macron. Le Pen, desi cu o platforma economica mai de stanga decat de dreapta, nu prea poate lua acest electorat. Cu afisarea ei (ostentativa?) alaturi de Putin, s-ar putea sa fi pierdut si o parte din electoratul de dreapta. Sau asta incearca adversarii ei. Asa ca electoratul de stanga se va imparti intre Melenchon, Macron si candidatul oficial al Partidului Socialist, Hamon.

(clipul de mai jos poate fi vizualizat doar pe youtube, nu direct pe blogul meu; este dezbaterea, in limba franceza)

Alegeri prezidentiale Franta 2017 – Un public nationalist

Francezii nu au laptop ori PC, ci au ordinateur, respectiv ordinateur portable. Ei nu folosesc MOUSE, ci folosesc souris.

In acest context, eu privesc altfel convorbirea dintre Macron si Obama, cu care candidatul centrist, cel mai democrat dintre candidati, se tot lauda pe retelele sociale: el, viitorul presedinte al Frantei, vorbeste IN ENGLEZA cu Obama? Nu stiu cum sa va spun, dar ceilalti 3 candidati (ca si Fillon si-a radicalizat mesajul) s-au bucurat nespus. Iar publicul francez, fara sa declare public, s-ar putea sa se fi simtit ofensat. Stiu, nu e corect politic sa afirm asta.

Alegeri prezidentiale Franta 2017 – Extremistii au public ascuns

Publicul ascuns se manifesta atat in cazul sondajelor de dinainte, cat si in cazul exit-poll-urilor. Vot extremist a fost si votul pentru Trump, dar si votul in favoarea Brexit. In ambele cazuri, sondajele ziceau invers.

Problema, in acele cazuri, este ca erau doar 2 optiuni. De obicei, publicul ascuns este intre 2 si 5%. Daca-s doar 2 optiuni si avem, sa zicem, public ascuns de 3%, diferenta rezultata va fi de 6%. Adica sondajul zice 48-52, insa la 48 mai adaugam 3, deci ajungem la 51, in timp ce din 52 scadem 3 si ajungem la 49. In cazul Frantei, unde-s multi candidati, acele procente, oricat ar fi ele, se vor imparti, atat in plus, pentru doi candidati, nu pentru unul, cat si in minus, de la 2 ori mai multi candidati.

Alegeri prezidentiale Franta 2017 – Ce se poate schimba la urne

Cinci lucruri, razgandiri, pot schimba alegerile. Avand in vedere diferentele, oricare dintre ele poate schimba radical rezultatul:

– Mobilizarea publicului unui candidat. Niste cetateni, favorabili candidatului X, care nu erau siguri daca vor merge la vot, decid sa mearga. Un eveniment neprevazut, un atentat, i-ar putea convinge.

– Demobilizarea publicului unui candidat. Candidatul te-a dezamagit/ candidatul nu are sanse. Solutia aleasa de tine: nu mai votezi deloc. Aici s-ar putea sa se regaseasca fanii candidatului Fillon. Ei sunt (neo)gaulle-isti (neogolisti, pe romaneste), neputand vota nici extrema dreapta, nici fosti socialisti. Unii vor vrea sa stea acasa, desi poate au raspuns la diverse sondaje ca ar merge la vot.

Ambele lucruri depind si de factori externi. De exemplu, o vreme neasteptat de proasta duce la demobilizare. O prezenta scazuta. Pe de alta parte, un candidat isi poate mobiliza mai bine adeptii, spunand ca asta ar putea fi sansa lui.

– Razgandirea. Voiam sa-l votez pe X, da-l votez pe Y. E o razgandire pe bune, omul n-a mintit. Se intampla deseori sa nu mai vrei sa votezi un candidat fara sanse si sa te decizi, in ultima clipa, sa acorezi votul tau unui alt candidat. Votul util. Din acest motiv un candidat precum Hamon ar putea avea chiar mai putine voturi decat acum. Oamenii ar putea fi constienti ca nu intra-n turul II, deci s-ar putea orienta dinainte spre alt candidat. Macron sau Melenchon as zice eu, dar nu e musai.

– Unii alegatori se decid in ziua votului. Ei raspund la sondaje ca se duc la vot, dar nu stiu cu cine sa voteze. Multe sondaje ii baga in marea masa a celor nehotarati. De fapt, ei vor sa voteze, urmaresc campania electorala, dar se decid in ultima clipa. Aici, recunosc, m-am incadrat si eu la ultimele alegeri.

– Nu insist, dar trebuie sa-l pomenesc din nou: votul ascuns. Aici plusez cu o alta informatie: ambii candidati extremisti au ironizat institutele de sondare. Deci si votantii lor ar putea sa le ironizeze declarand altceva.

Alegeri prezidentiale Franta 2017 – Extremistii in turul 2

Le Pen si Melenchon vor juca finala. Cosmarul absolut, asa cum considera un manager roman stabilit la Paris. Pe ce ma bazez cand fac aceasta afirmatie? Pai pe 5 argumente:

– Publicul ascuns, specific extremistilor, se va duce cu precadere la Melenchon. El este surpriza. Daca esti fan Le Pen deja ai spus asta. Nu (prea) te mai ascunzi. Dar decizia de ultim moment in favoarea ultra-stangistului, neocomunistului, s-ar putea sa nu fie chiar o lauda. Dimpotriva.

– Este candidatul care a crescut cel mai mult. A luat voturile lui Hamon si ma astept sa mai ia (cei care vad ca favoritul lor nu intra in finala si isi redirectioneaza votul; vor sa voteze in mod util). Le Pen a cam stagnat, a si scazut. Nu prea mai are de unde sa ia voturi.

– Este un candidat carismatic. A avut cele mai mari mitinguri, are priza la tineri, dar si la cei in varsta. Candidatii carismatici au capacitatea de mobilizare mai mare decat cei necarismatici.

– Va beneficia, in egala masura fata de Le Pen, de ultimul atentat. Poate mai mult decat Le Pen, ca are de unde, are o baza mai mare.

– Desi extremist, a fost menajat atat de contracandidati, cat si de presa (nationala si straina). Este ca-n proverbul cu Cand doi se cearta. Acolo se cearta 4 (Le Pen, Fillon, Macron si Hamon) si ar putea castiga al V-lea.

Asadar, tineti minte pronosticul meu: Alegeri prezidentiale Franta 2017 – Melenchon vs Le Pen in turul 2. Discutam mai multe luni. Salutari POLITICE tuturor!

2 thoughts on “Alegeri prezidentiale Franta 2017 – 7 idei

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.