Finala PSD in 2019? Grindeanu vs Firea / Dragnea?

Finala PSD in 2019? Grindeanu vs Firea / Dragnea?

 

 

Facebook-ul este plin de reactii vizavi de cel mai recent scandal politic. Daca acum cateva luni i se cerea demisia lui Grindeanu, acum acesta este apreciat si lumea doreste ca el sa ramana.

Si acum vine partea interesanta. Importanta. Dar, in acelasi timp, tragica: daca planul este, de fapt, altul? 

Sa ne intelegem: nu neaparat un plan diabolic, gandit dinainte de vreo eminenta cenusie. Nu, ci un plan facut in pripa, pe parcurs. Va zic planul, apoi variatiunile sale.

Asadar, PSD viseaza de ceva ani ca finala prezidentiala sa se joace intre ai lor. In 2014 il pregateau pe Oprescu, dar DNA le-a stricat planurile. O finala Oprescu – Ponta era ideala pt PSD. Si, as zice eu, deloc improbabila.

Prin 2016 se pregatea o finala Ponta – Firea ori Ponta – Dragnea. Ponta urma sa preia PRU, sa candideze din partea lor, iar PSD sa aiba candidat propriu. S-a renuntat, din N motive, la acest plan.

Acum planul ar fi o finala Grindeanu – Dragnea (ori Firea).

Repet, nu e gandit dinainte, cu fiecare miscare gandita. Este un plan facut mai mult la modul SI DACA SE SPARGE PSD CE? LASA, CA E MAI BINE, TOT AI NOSTRI SUNT! Fix din motivul asta se cearta. Grindeanu isi joaca supravietuirea politica, isi poate face, eventual, un partid, un pui de PSD, care, desi in aparenta certat cu partidul mama, se va putea dovedi util. In fond si Geoana isi facuse partid si intr-un final a revenit la matca.

PSD-istii il incurajeaza pe Grindeanu sa faca pasii acestia, lor le convine. Problema, pentru opozitia oficiala, este ca in momentul asta nu exista. Discutam despre cum se cearta PSD cu PSD. In ecuatie mai intra si Iohannis. Dar atat. PNL, USR, PMP nu exista.

Asadar, cand cantati prohodul PSD ganditi-va ca, de fapt, ei au painea si cutitul si despre ei tot discutam. Eu nu m-as bucura. Si in niciun caz nu m-as implica, fie si doar comunicational, in razboiul lor. O fi Grindeanu preferabil lui Dragnea, dar tot PSD-ist este. Altfel, sa nu va mirati daca veti vedea o finala PSD in 2019. Ea este dorita si pregatita. Salutari POLITICE tuturor!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.