Sapte lucruri despre Sevil Shhaideh

Sapte lucruri despre Sevil Shhaideh

 

 

Aveti impresia ca lucrurile sunt atat de banale in privinta doamnei Sevil Shhaideh? Nicidecum. Miscarea este surprinzatoare si riscanta. Are avantajele si dezavantajele ei. Eu le-as lua pe rand, mentionand faptul ca eu sunt votant anti-PSD de felul meu, deci probabil nu m-ar fi multumit nicio nominalizare PSD.

Asadar, sa le luam pe rand:

De ce nimeni nu a dat pe surse numirea doamnei Sevil Shhaideh?

Cei de la televiziuni, ziare si site-uri spun ca, de fapt, mai multi oameni l-au refuzat pe Dragnea, iar Sevil Shhaideh a fost cea care a acceptat in ultimul moment. Eu, unul, nu cred asta. Cred doar ca Dragnea a controlat inclusiv fluxurile de informatii care mergeau catre presa.

Ceea ce este, pe de-o parte, un lucru pentru care Dragnea merita laudat. Pe de alta parte, mi-e teama de un om atat de puternic si de un partid atat de militarizat. Din orice punct am privi, este clar ca Dragnea a vrut sa faca de ras ziarele, televiziunile si site-urile adversare. Ceea ce, zic unii, ar fi reusit.

Toata lumea vorbeste despre premierul Sevil Shhaideh

Momentan acoperirea mediatica este uriasa. Nu vorbeste nimeni de Nicusor, de Basescu, de PNL. Toti ochii sunt atintiti catre Sevil Shhaideh. Ceea ce iarasi este fix ce si-au dorit PSD-istii. Adica Dragnea, ca el conduce, cu mana forte, acel partid.

Glumele la adresa doamnei Sevil Shhaideh fac bine PSD-ului

Electoratul PNL si mai ales al USR este un electorat liberal. Ei au vrut un presedinte ne-ortodox, ei sustin ca in politica au loc oamenii indiferent de nationalitate, sex ori religie. Dragnea isi rade-n mustata cand vede cum o ironizeaza pe Sevil Shhaideh. Shaorma, tribut, ciubuc si alte glume cu care ne distram pe Facebook sunt fix ce au calculat strategii PSD. Care nu-s romani, ci evrei.

Apropo, feministele, care au sustinut candidatele de sex feminin din SUA, Moldova si Bulgaria, ce parere au despre numirea aceasta?

In spatele unui premier care acapareaza toate privirile se pot ascunde tot felul de ministri

Nu se stie ce cabinet va avea numita Sevil Shhaideh. Unii zic ca Banicioiu s-ar vrea inapoi la sanatate, altii zic ca Daniel Barbu revendica revenirea la cultura. Unii vorbesc de intoarcerea lui Sorin Campeanu la Educatie, altii vorbesc de pastrarea lui Dancu la dezvoltare.

Asa e ca toate aceste stiri trec in planul 2? E important cine-i premier, dar e important si cine sunt titularii portofoliilor ministeriale. Un Banicioiu la sanatate ar fi o sfidare extrema, de care nu-i cred in stare pe PSD-isti (pana acum s-au abtinut sa provoace electoratul).

Sevil Shhaideh are experienta in adminstratie

Oficial, cand analizezi profilul unei persoane, primul lucru pe care-l iei in considerare este CV-ul. In acest caz, Sevil Shhaideh are experienta in administratie, atat in cea locala, cat si in cea centrala. In plus, nu are asupra ei vreo suspiciune de coruptie. Deci, in mod oficial, nu exista dubii.

Acum, ca ea este considerata o apropiata a lui Dragnea si ca ar fi apropiata de gruparea Mazare – Nicusor Constantinescu, este altceva. Este o chestiune NEoficiala. Iarasi, cumva, e Dragnea in avantaj.

Sevil Shhaideh depune juramantul de investitura in functia de ministru al Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, la Palatul Cotroceni, in Bucuresti, vineri, 20 mai 2015. OCTAV GANEA / MEDIAFAX FOTO

PSD isi sfideaza propriul electorat

Primul lucru: PSD a avut strategi din Israel. Adica niste indivizi din Israel au pus PSD-ul sa se lupte cu cetateanul israelian Soros. Au strambat un pic din nas votantii PSD.

Acum, tot ei sunt de-a dreptul turbati. Cum sa fie ei condusi de un neortodox? Cum sa fie condusi de o femeie?

Problema cu acest electorat (nu tot, o parte) este ca, in secunda asta, este nereprezentat in Parlamentul Romaniei. Doar ca, din punctul meu de vedere, daca va fi in continuare sfidat si provocat, s-ar putea regrupa intr-un partid nationalist puternic, care ar putea fi de zece ori mai periculos decat au fost PUNR, PRM, PRU ori Alianta lui Marian Munteanu. Repet, momentan niste cetateni sunt dezamagiti de PSD, dar in eventualitatea unor noi alegeri nu ar vota cu PNL ori USR, pentru ca acolo-i cam la fel. Poate PMP, ca Basescu are cateva pusee nationaliste.

O fi Sevil Shhaideh extrem de ascultatoare, dar conteaza si imaginea. O conduce Dragnea din umbra guvernul, dar acolo, in fata, e un om care nu-i pe placul electoratului PSD.

Mingea este la Iohannis

De fapt, asta este stirea. Vorbim de cine nu trebuie, de fapt.

Iohannis are fix 3 posibilitati, din punctul meu de vedere:

1. O propune pe Sevil Shhaideh.
2. Nu propune pe nimeni, chemand partidele la o noua runda de negocieri. Refuza, argumentat, propunerea PSD, rugand partidul sa faca alta.
3. Face o alta propunere din PSD. De exemplu, Dancu. Sau Firea. Pentru ca pur si simplu asa considera el.

Nu stiu ce va face, dar dupa mine el este acum pionul principal. Dragnea a pasat, mingea este la Iohannis. Asteptam raspunsul acestuia.

Personal, nu-s fan PSD, nu il apreciez in niciun fel pe Dragnea, insa cred in democratie si cred ca vointa majoritatii trebuie respectata. Nu cred ca PSD va face mari prostii la guvernare, nu cred ca va fi un guvern pro-rus, anti-american si anti-european. Nu cred, de asemenea, ca lucrurile deja castigate, intai si intai in domeniul justitiei, vor fi anulate. In fond, dosarele au mers mai departe si sub guvernarea Ponta, iar din punctul de vedere al politicii externe, cel mai pro-american guvern de la Bucuresti a fost guvernul Nastase.

Din aceste motive, cred ca PSD trebuie sa guverneze, timp in care partidele de dreapta, cu PNL in frunte, trebuie sa se reorganizeze si sa faca o opozitie puternica. Urmatorul hop va fi 2019, cand PSD va forta castigarea functiei supreme. Dupa mine, o fortare a Constitutiei, cu un guvern de dreapta instalat acum, ar fi fost mana cereasca pentru viitorul candidat PSD. Dar despre asta alta data.

Pana atunci, sa glumim in continuare pe seama propunerii PSD, Sevil Shhaideh. Stiu ca-i in avantajul lor, dar macar la umor suntem buni. Salutari POLITICE tuturor!

 

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.