Masina lui David Popovici a fost subiect de discutie pe tot internetul. Totul a pornit de la observatia unui profesor de economie si de la comentariul facut de Cristian Tudor Popescu. Nu doar reactiile lor sunt importante, relevante, ci mai ales pozitionarile vizavi de acestea.
Incep cu observatia acelui profesor de economie. Problema mea cu el, ca de altfel cu toti economistii, este ca ei propovaduiesc un stil de viata foarte auster. Nu ai voie sa te bucuri de nimic, nu ai voie sa-ti faci nicio placere, toti banii pe care-i ai cand esti tanar trebuie investiti. Intr-un apartament, in actiuni, in ceva. Fie si pastrati in banca, in depozite cu dobanda buna.
De ce am o problema cu un astfel de stil de viata? Pai e simplu: e calea sigura spre depresie! Un om care munceste ca un robot, dar care nu se poate bucura de munca lui, de veniturile sale, este un om predispus la depresie.
Nu trebuie sa ne luam masini, nu trebuie sa mergem in restaurante scumpe, nu trebuie sa ne gandim la placeri, ci exclusiv la … investitii.
Tot economic ma gandesc: un angajat fericit nu cumva este un angajat mai productiv? Un sportiv fericit nu cumva devine un sportiv mai bun?
Dintotdeauna am spus ca economistii gresesc privind oamenii ca pe niste obiecte. Mijloace de productie, ca sa folosesc un termen drag lor.
A doua problema este cu cei care-s de acord cu economistii. Am o problema cu cei care castiga mult, dar care nu se pot bucura de bani. Care merg in city-break si mananca biscuiti si covrigi. Ori maximum la impinge tava. Cu oamenii cu multi bani care au un telefon vechi de 6 ani. Cu oamenii care se lauda cu austeritatea lor, de parca zgarcenia ar fi o virtute.
Fix in aceasta categorie este si CTP. Stim cu totii cine este CTP, ce masina are si cum se imbraca. El considera ca toti ar trebui sa fie ca el. Este indecent ca un tanar de 20 de ani sa viseze la o masina scumpa.
In plus, conform gandirii lui CTP, este imoral sa-ti doresti sa cumperi un lucru gata facut, unul la care nu ai lucrat. Mentalitatea este fix una comunista, caci ei, comunistii, considerau ca lucrul in productie este superior lucrului in industria serviciilor (nu doar HORECA, industria ospitalitatii, ci a serviciilor per ansamblu). Practic, un muncitor la o fabrica de scule era mai apreciat decat un chelner, caci, nu-i asa, muncitorul producea ceva.
La fel este si CTP, om care nu se poate bucura de un obiect facut de altcineva in afara de el.
Ce ma ingrijoreaza de-a dreptul este ca multi, foarte multi, sunt de acord cu CTP. Oricat de capitalisti s-ar da unii, mentalitatea comunista iese din ei, ca dintr-o teava sparta. Da pe afara.
Ei lucreaza in strainatate, poate chiar in servicii, insa tanjesc dupa lucrul in industrie. Sa produca ei ceva „cu manutele astea 2”, cum zicea candva Florin Calinescu.
Totodata, exista destui oameni care considera ca indiferent ce venituri ai, o mie de euro, zece mii de euro, o suta de mii de euro, masina pe care o conduci ar trebui sa fie aceeasi. Pentru ca, nu-i asa, o masina de 10.000 de euro te duce din punctul A in punctul B la fel cum o face si una de 100.000 de euro. La fel cum acesti oameni nu inteleg de ce un cuplu de 2 persoane si-ar dori sa locuiasca intr-un apartament de 4 camere. „De ce nu le ajung 2 camere?”, se intreaba acestia.
Evident, tot o mentalitate comunista. Una in care luxul era ceva de neinteles. De condamnat chiar. Mentalitate pe care o au multi concetateni. Indraznesc sa spun ca acestia sunt majoritari.
Tot comunisti, dar de alta factura, sunt si cei care considera de neconceput faptul ca cineva isi cumpara masina scumpa, desi castiga bani de la stat. Aici este un comunism economic extrem de nociv. Un comunism amestecat cu mania controlului. Ceva groaznic.
Ca sa intelegeti mai bine cum sta treaba, sa luam ca exemplu 2 profesori universitari, X si Y. Primul preda la o facultate de stat, al doilea preda la una privata. Ambii au salarii comparabile. Sa zicem egale, de dragul argumentatiei. Unii considera ca profesorul de la stat ar trebui sa dea socoteala in privinta cheltuielilor, ar trebui sa se abtina de la cheltuieli ostentative. Si ca noi, contribuabilii, ar trebui sa avem un cuvant de spus. Caci noi il platim.
Fix asta e si problema in cazul masinii lui David Popovici.
De ce zic ca este reminiscenta comunista? Pentru ca in oranduirea comunista de la noi, economia era centralizata. Cineva la centru lua decizii economice pentru orice coltisor al tarii. Unii oameni sunt si acum de acord cu principiul. Si il aplica in viata de zi cu zi. In viata de familie.
Pentru acesti oameni, cheltuielile lui David Popovici sunt subiect de interes. Noi, cu totii, ar trebui sa decidem pe ce isi da el banii. In mod ideal, masina lui ar fi trebuit sa fie una autohtona. Caci banii sunt ai nostri.
Evident, la toate astea se adauga gena de barfitori, pe care o avem cu totii. Subiectele noastre de discutie sunt ceilalti, ce mai face X, pe ce-si da banii si alte alea.
Apropo, sper ca ati observat ca toti cei care scriu despre masina lui David Popovici incep cu „este dreptul sau sa-si dea banii pe ce doreste, nu contest asta”. Pentru mine, ei isi doresc in sinea lor fix contrariul. Insa nu pot incepe cu o chestie atat de radicala atat de usor de combatut, asa ca spun cu jumatate de gura acea chestie subinteleasa intr-o societate democratica.
Ei si-ar dori ca David Popovici sa nu isi poata da banii pe orice doreste, dar spun ca nu ii contesta acest drept. Il fac albie de porci, cu diverse cuvinte, sub diverse forme, mai direct sau mai indirect, insa confirma ca este dreptul lui sa-si cheltuie banii cum doreste.
Faptul ca David Popovici a primit prea multi bani de la stat este un adevar. Insa nu este nicidecum vina lui.
Este vina lui ca 99% din sportul romanesc in afara fotbalului este de stat? NICIDECUM?
Este vina lui ca statul nostru premiaza mai bine medaliile decat 90% dintre statele globului? NICIDECUM!
Este vina lui ca inotul nu s-ar putea sustine din finantari private? NICIDECUM!
Nu dau in David Popovici daca sustin toate astea. Nefiind vina lui, pe el nu pot decat sa-l laud, sa-l invidiez, sa-l apreciez. Sa spun nu doar ca e dreptul sau sa-si dea banii pe orice doreste, dar este bine si din punct de vedere psihic. Sa-ti indeplinesti visul la 20 de ani mi se pare perfect. Un om care are banii necesari sa-si satisfaca un moft, visul sau dintotdeauna, este un om fericit. Un om care presteaza serviciul pentru care e platit cu placere.
Nu imi doresc oameni nefericiti in jurul meu. Roboti. Nu doresc oameni ahtiati dupa bani, care se gandesc doar la investitii si chestii care sa produca bani. Imi doresc in jurul meu OAMENI. Cu defecte. Cu dorinte. Cu mofturi. Cu pasiuni.
Drept urmare, imi provoaca greata oamenii care discuta cu foc si patos despre masina lui David Popovici. Care-l repudiaza pentru decizia sa. Personal, judec un sportiv dupa performantele sportive. In afara terenului poate fi ce vrea el sa fie. E un exemplu negativ pentru altii? Foarte bine! Nu toti traim cu dorinta de a fi exemplu pozitiv pentru societate. Daca am trai cu totii cu aceasta responsabilitate, am lua-o razna. Lucru pe care se pare ca unii si-l doresc nespus.