Democratie, anarhie sau dictatura? Cinci idei proaste pentru Romania

Democratie, anarhie sau dictatura? Cinci idei proaste pentru Romania

 

Miscarea de protest din Piata Universitatii este pe sfarsite. Vremea proasta va accelera sfarsitul ei. Nu-mi dau seama daca sa zic din pacate sau din fericire. Imi dau, insa, seama ca multe revendicari din Piata sunt nerealiste, anarhice ori dictatoriale. Altele, chiar daca democratice, sunt inutile ori chiar daunatoare:

  • Se tot cer masuri anti-constitutionale: justitie, imunitati parlamentare, confiscarea averilor, totul urmand a se desfasura in afara normelor constitutionale. Constitutia? Ce-i aia. Strada trebuie sa decida!
Sursa foto: AurasMihai.ro
Sursa foto: AurasMihai.ro
  • Se cer alegeri anticipate, considerate solutia perfecta. Cei din piata nu stiu (sau se fac ca nu stiu) ca alegerile anticipate ar avea 2 mari defecte: ar genera un parlament cu un mandat de cateva luni (maximum 9 luni) si ar avea loc pe vechea lege electorala. In plus, cine ar participa la ele, daca nu actualele partide?
  • Se cere interzicerea participarii la viata politica a celor care au avut o functie publica in acesti 25 de ani. O altfel de lustratie. Pe langa faptul ca este neconstitutionala (deja am stabilit ca e neimportant asta), ar mai fi si problema „tehnica”: cu cine vom face politica? Pai v-as raspunde eu: cu niste persoane care nu stiu sa faca politica. Corupti sau nu, buni sau nocivi, in momentul asta avem un Parlament FUNCTIONAL. Vreti sa stiti ce inseamna parlament nefunctional? Uitati-va la Romania anului 1990. Sau la ce este in piata acum. Fiecare urla, fiecare tipa, un haos desavarsit. Oare asta ne dorim?
  • Se cere desfiintarea partidelor politice. Cine ne va conduce? Niste lideri alesi prin tragere la sorti? Sper sa nu.
  • Nici cu scaderea numarului de Parlamentari ori parlamentul unicameral nu sunt de acord. Din pacate, insa, acolo vorbim de un fost presedinte populist, care a reusit sa prosteasca populatia sa voteze 2 chestii nocive pentru democratie. O fi avut Basescu meritele lui, in special in domeniul justitiei, dar din cauza acelui dublu-referendum a fost blocata orice incercare de revizuire a Constitutiei (conform Curtii Constitutionale, nu poate fi facuta nicio modificare a Constitutiei fara a se tine cont de rezultatul acelui referendum).

Imagine revolta

Cititi AICI o lista cu revendicari si diverse lista cu persoanele propuse pentru functiile politice. Unele sunt utile, altele ma sperie de-a dreptul.

Ca exemplu de asa DA, puteti vedea noul guvern al Canadei.

Dupa ce am scris o lista cu cinci idei proaste pentru Romania, voi scrie, intr-un articol urmator, niste propuneri CLARE, pozitive, pentru Romania. Pana atunci va las sa cititi cateva articole utile in acest sens: Madalin Blidaru, Moise Guran, Alina Mungiu. Astept si propunerile voastre si promit sa scriu si eu o lista cu propuneri. O singura rugaminte am: scoateti de pe lista reinstaurarea Monarhiei. Una dintre propuneri este interzicerea fumatului in locurile publice. Despre ea voi scrie pe larg un articol distinct. Salutari POLITICE tuturor!

Casa regala a Romaniei

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.