Desi unii se tem de contrariu, de o avalansa de voturi pentru acestea, partidele de extrema dreapta vor lua scoruri mici la parlamentare. Sa ne intelegem, eu nu sunt in totalitate de acord cu notiunea de extrema dreapta, mi se pare o etichetare exagerata. Insa vreau sa pastrez aceasta denumire, stim la cine se refera, prefer sa scriu un articol distinct pe tema asta.
Asadar, la intrebarea de ce partidele de extrema dreapta vor lua scoruri mici la parlamentare, primul raspuns elementar, direct, logic, este urmatorul: in majoritatea cazurilor ele sunt partide de lider.
In Romania sunt 2 astfel de partide: AUR si SOS Romania. AUR a inceput sa aiba niscaiva structuri in teritoriu si ceva lideri locali. SOS Romania nu are pe nimeni. O are pe Diana Sosoaca si cam atat.
De aici, de la aceasta caracateristica a lor, deriva toate celelalte. Toate problemele lor.
Sa luam exemplul SOS Romania. La Europarlamentare a performat, a trecut pragul, pentru toti alegatorii au vazut-o acolo pe Diana Sosoaca: si cei din Iasi, si cei din Cluj, si cei din diaspora, si cei din Bucuresti. La Parlamentare Diana Sosoaca se va afla pe o singura lista: la senat in Bucuresti. Drept urmare, alegatorul din Cluj nu o va regasi pe lista. Nici cel din Iasi. Nici cel din Constanta.
Cati dintre alegatorii Dianei Sosoaca stiu numele partidului ei? Cati reusesc sa faca asocierea SOS Romania – Diana Sosoaca? Nu zic ca nimeni, spun doar ca din cauza absentei Dianei Sosoaca se pierd procente importante. Nu trebuie sa se piarda multe, insa daca se pierd 2% se poate rata pragul.
Tot din cauza statutului de partid de lider, foarte putini lideri locali se pot afirma. Avea Vadim, ca tot ar fi fost ziua lui astazi, o vorba: La umbra unui stejar mare nu creste nimic. Putini oameni importanti, valorosi, cu calitati de lider, se inscriu intr-un partid de lider. Prefera partide tip PNL, PSD ori USR, unde candva ar putea ajunge ei sefi. Lideri.
Ma rog, au incercat unii sa fure partidul lui Vadim, asa cum altii vor incerca sa-l dea jos pe Simion. Sansele sunt mici si mi se pare ilogic. De ce ai vrea sa-l dai pe Simion jos din fruntea partidului lui Simion. Daca nu-ti place de Simion, de ce nu te duci tu in alt partid? De ce nu-ti faci tu altul, mai bun, mai corect si mai nationalist.
Cand cetateanul voteaza la parlamentare, se gandeste si la Simion, Sosoaca ori Ciolacu, dar se gandeste si la omul efectiv de pe lista. PNL il are primul pe lista pe X, PSD pe Y, AUR pe Z. Pana ajungem noi sa vorbim cu Simion, Sosoaca ori Bolojan trec 4 ani. Mult mai aproape ne este parlamentarul nostru. Primul de pe lista. Ori al doilea.
E drept, cei din Bucuresti gandesc altfel, au o viziune mult mai nationala asupra votului. Omul dintr-un judet indepartat gandeste mult mai local. Caz in care partidele de lider sunt dezavantajate.
Vad ca multi vad POT (Partidul Oamenilor Tineri) drept noua surpriza. Este partidul care cica l-ar fi sustinut pe Calin Georgescu. Se tem de acest partid. Il considera ca fiind un pericol.
Eu nu il vad nici pericol, nu-l vad nici intrand in Parlament. Intai si intai, nu are candidati in toate circumscriptiile. Si in al doilea rand, sentimentele dintre cei 2, POT si Georgescu, NU sunt reciproce. POT l-a sustinut pe Georgescu, dar Georgescu NU sustine POT. Nu a facut niciun indemn in acest sens.
Partidul lui Terhes, tot partid de lider, are 0 sanse sa faca pragul. Nici macar pragul de 3%, cel care i-ar permite sa-si deconteze cheltuielile de campanie, nu-l va face.
Pronosticul meu? AUR va lua in jur de 20% (18-22, ca sa respect marja), iar SOS Romania va avea 5-6-7. Va fi tot pe acolo, poate cu ceva probleme de atingere a pragului. Impreuna vor avea in jur de 25% (procentele lor functioneaza pe principiul vaselor comunicante: daca AUR are 23%, atunci SOS are sub 5…). Iar daca SOS are sub 5%, atunci le are degeaba. Raman procentele AUR.
Nu stiu ce inseamna pentru voi un procent cumulat de 25%. E mult? E putin? Pentru mine e un procent normal, firesc. Cam asa se intampla in majoritatea parlamentelor europene. Ne-am alinia unui trend, chiar daca e unul cu care multi nu sunt de acord.
Acum, dupa ce v-am explicat de ce partidele de extrema dreapta vor lua scoruri mici la parlamentare, sunteti mai linistiti? Voi, cei care credeti ca vine apocalipsa impreuna cu liderii lor. Eu sunt oricum linistit, sunt convins ca liderii acestor partide sunt la fel de controlati de servicii si de penbili precum liderii celorlalte partide. Sunt poate o idee mai carismatici, poate oleaca mai nebuni, dar cam atat. Iar daca ne uitam la oamenii din teritoriu, acolo lucrurile sunt clare: traseisti, afaceristi dubiosi, securisti, copii de securisti, amante. Exact ca la PSD, PNL, USR sau REPER. Deci ce e nou si de ce vine apocalipsa?