Ideea de lockdown a venit prima oara in China, ea fiind aplicata intocmai in majoritatea tarilor. Cu exceptia laudabila a Suediei, toate tarile asa zis democratice au aplicat o masura care in China nu a parut deloc absurda. Daca iti spune guvernul sa stai in case, e firesc sa stai in casa. Acolo, caci in Europa e absurd sa te intrebe cineva de ce circuli pe strada.

Israelul, pe de alta parte, pe langa lockdown-urile succesive, este laudata pentru campania agresiva de vaccinare. A comandat un singur tip de vaccin, Pfizer, si a inceput sa-si imunizeze populatia. Acum se lauda ca va introduce pasaportul de vaccinare, deci va limita drepturile celor care nu s-au vaccinat. Vaccinarea nu este obligatorie, dar cei care nu o fac au mai putine drepturi. Curat democratic!

Pentru ca este democratic si pentru ca este un exemplu de urmat, tarile europene urmeaza sa introduca si ele, intr-o forma sau alta, acel pasaport de vaccinare.

Fara sa insist asupra absurditatii acestui pasaport, trebuie sa va zic cum s-a ajuns aici.

Incep cu Israelul, noua tara care da lectii de democratie Europei. Pe scurt de tot: Israel este democratie militara. Este o tara intr-o permanenta stare de alerta (urgenta, alerta, numai juristii stiu de ce urgenta e mai grava decat alerta, cel putin cei de la noi), fiind intr-un permanent conflict cu vecinii si cu comunitatea palestiana din interior. Legislatia o avea deja, populatia era deja obisnuita cu ideea, deci le-a fost extrem de usor, de natural, sa introduca toate restrictiile si apoi sa inceapa sa vaccineze. Iar limitarea libertatii de miscare este oricum o obisnuinta pe acolo.

De ce zic ca este, totusi, democratie? Pai lucrurile sunt simple: alegerile in acel stat sunt democratice. Alternanta la guvernare, sistemul parlamentar, toate astea sunt pe bune, sunt reale, nimeni nu le poate nega. Dar, paradoxal, fix de aici vin problemele, caci actualul premier, Netanyahu, are mari probleme cu justitia si vrea cu orice pret sa castige alegerile. Fiind o tara militarizata, intr-o vesnica alerta, masurile nedemocratice se pot dovedi populare. Si chiar cred ca sunt. Chiar cred ca toate aceste incalcari ale democratiei, asa cum o intelegem noi, europenii, ii vor aduce un scor electoral bun.

Problema cu Israelul este, insa, alta: multi evita sa vorbeasca despre acea zona problematica din 3 motive:

1. Interesele economice iti spun ca trebuie sa nu superi nici Israelul, nici tarile arabe. Trebuie sa taci mai mult decat sa vorbesti. Singurul care a avut curajul sa ia partea Israelului, in mod pronuntat, apasat, a fost Trump. Sau, ma rog, primul. In rest, diplomatia inseamna multa tacere.
2. A critica Israelul si viata democratica de acolo este, pentru multi, un act de antisemitism. Cum ar putea Germania, de pilda, sa critice politicile Israelului?
3. Israelul a ajuns un exemplu de dat pentru modul in care are grija de proprii cetateni. Este un exemplu dat in multe scoli (facultati) de stiinte politice. Poporul israelian este dat ca exemplu de solidaritate. Drept urmare, este foarte usor sa-l dai ca exemplu pozitiv, este foarte simplu sa spui ca „Si Israelul a facut acelasi lucru”.

Problema este ca si dincolo lucrurile stau la fel. Ani de zile, profesorii de stiinte politice si economie din Occident invidiau dualismul politic chinez: o tara, doua sisteme. Atunci cand a picat comunismul, in anul de gratie 1989 (si, ulterior, in 1991, cand a picat URSS-ul), nu a picat sistemul politic, ci sistemul economic. De fapt, economia centralizata, planificata, a fost buba. China a inteles dinainte problema si a aplicat ce i-a convenit din sistemul comunist. De altfel, deloc paradoxal, celelalte dictaturi de dreapta nu erau deloc caracterizate prin economie centralizata: nici nazistii nu nationalizasera economia, si nici dictaturile de dreapta din America de Sud. De altfel, Chile era o economie de piata infloritoare pe vremea lui Pinochet. Pentru cine este curios, poate cauta pe Google despre cum Chile a fost prima tara care a pus in aplicare pilonul 2 de pensii, cel pe care cica PSD-ul voia sa-l nationalizeze.

Acum, in timpul unei crize (fie ea si auto-generate), China a ajuns din nou un exemplu de dat. Uite, o dictatura poate lua mai usori masuri necesare! De ce sunt acele masuri atat de necesare si de ce au ajuns sa le ia toti este inca un semn de intrebare.

Ce e interesant este, insa, altceva: doua democratii atipice, una militara si alta populara, au ajuns sa fie date drept exemplu. Doua tari deloc democratice au ajuns sa dea lectii de democratie occidentului atat de democratic. Mai mult decat virusul eu ma tem de viitorul democratiei. Caci, din pacate, Romania nu este deloc originala, facand in ceea ce priveste politica fix ce face China in privinta tehnologiilor: copiaza. Romanii se si lauda cu asta, nu par a-si propune altceva.

Astept cu nerabdare ca Occidentul atat de tolerant sa ia lectii de democratie si de la Cuba, Venezuela, Coreea de Nord si Myanmar. Cautati pe Google sa vedeti ce democratie este in acest ultim stat.

Articolul Nu mai luati lectii de democratie de la China si Israel! apare prima dată în PolitiCalinescu.

Invatam la geografie in scoala cum sta treaba cu continentele. Invatam mecanic care-s limitele continentelor, unde se termina unul si unde incepe celalalt. Ce nu am inteles eu niciodata si nici nu m-a lamurit inca nimeni este care este motivul pentru care tarile au fost impartite in continente. De ce e important ca Turcia se afla pe 2 continente? De ce e important ca Rusia se afla pe 2 continente? Sunt diferiti rusii europeni de rusii asiatici?

E drept, geografia este constant calcata in picioare de diversi decidenti. As zice politici, ca politica influenteaza decisiv, dar in mod oficial decizia e in alte parti.

De exemplu, in competitiile sportive, in special fotbalistice, Israelul joaca in regiunea Europa si o face de atata timp incat nu se mai mira nimeni. Este precum o minciuna repetata de atatea ori, de atatia oameni, incat lumea o ia de buna.

Daca te intrebi de ce joaca Israelul acolo esti catalogat drept antisemit, iar discutia se incheie. Geografia este un moft, acolo sunt probleme mult mai grave, pe care noi, din Romania, nu le putem intelege.

Daca asta se poate accepta, pentru ca Israelul nu ar putea juca contra tarilor arabe din zona din motive politice, ce explicatie mai gasiti participarii Australiei la Eurovision? Iar atunci cand intreb ce cauta Australia acolo mi se da un argument fabulos: NU E PRIMUL AN in care participa! Exact cum va ziceam: o minciuna repetata devine adevar.

Iar aici problema este ca nu prea ai cu cine dezbate problema. Exista 3 categorii de oameni, dupa cum urmeaza:

• Cei neinteresati de Eurovision. De ce i-ar interesa cine participa daca oricum nu-i intereseaza concursul?
• Fanii muzicii, neinteresati de politica. Ei ar accepta sa vina sa cante si imigranti, si japonezi, si chinezi, si americani si ugandezi. Ei vor sa asculte muzica. Discutiile politice ii depasesc.
• Cei spalati pe creier de propaganda occidentala/americana. In opinia lor, cei ca mine sunt ultra-nationalisti, sunt pro-rusi, sunt anti-americani, sunt anti-semiti si alte alea. Geografia e un moft si oricum poate fi schimbata oricand. Cand am invatat eu geografie in scoala erau oricum alte granite, intre timp au aparut mai multe state, deci chiar conteaza ce am invatat in scoala?

Asadar, eu as vrea sa discut problema cu cineva, dar efectiv nu am cu cine. Cei ca mine sunt putini: neinteresati de concurs, nu dau doi bani pe el, dar interesati de niste aspecte politice. Iar propaganda ostentativa pro-americana la mine are efecte contrare.

In concluzie, in razboiu geografie versus politica scorul este clar in favoarea politicii. Motivul este simplu: arbitrii sunt pro-politica. Si apropo, daca cei care se intreaba ce cauta Israelul in Europa sunt antisemiti, cei care pune aceeasi intrebare in legatura cu Australia la Eurovision cum se numesc? Cangurofobi? Sunt doar curios. Salutari EUROPENE tuturor!

Articolul Geografie versus politica. Australia la Eurovision. apare prima dată în PolitiCalinescu.