De ce primarii schimba sectorul?

primarii schimba sectorul Liviu Negoita Piedone

Primarii schimba sectorul intr-o veselie, iar cetatenii aproba, legitimeaza, acest lucru.

Primul a fost Piedone, care a facut o tripla schimbare de sector: a fost consilier la sectorul 6, apoi primar la sectorul 4, apoi primar la sectorul 5. Acum vrea primar pe intreaga capitala.

Dupa el s-a luat Liviu Negoita, care nu candideaza la fostul sau sector, S3, ci la S1, unde simte miros de sange. Unde este un primar slab si unde nu este nici vreun contracandidat foarte puternic. Pe romaneste: are sanse!

Nu stiu cat de mari, nu bag mana-n foc ca va castiga, nu garantez nici ca va pierde. Nu ma intereseaza, nu ma afecteaza direct. Vreau doar sa incerc sa inteleg mecanismul. Atat gandirea primarilor, a celor care fac astfel de slalomuri, cat si a alegatorilor, care le confirma. In cazul lui Piedone, slalomul a fost legitimat de mai multe ori.

Incep de la final si vorbesc despre alegatori. De ce voteaza alegatorii primarul „de dincolo”? De ce ar vota cetateanul sectorului 1 un nene care a fost primar la S3?

Pai motivul este simplu: simte ca merge cumva la sigur. E o reteta care a mers acolo si care este incercata si dincolo. Cetatenii din sectorul 5 erau invidiosi pe cei din sectorul 4, asa ca au votat primarul pe care erau invidiosi. Daca cetatenii din sectorul 1 sunt sau nu invidiosi pe cei din sectorul 3 ramane de vazut.

Problema este insa alta: daca si Liviu Negoita va fi confirmat prin vot, va fi legitimat, ne-am putea trezi cu fenomenul acesta la o scara mai mare. In Bucuresti, Neculai Ontanu si-ar putea incerca norocul la S1 sau la S6, unde o gasi loc liber si primarie de condus. Momentan este singurul exemplu care-mi vine-n minte, dar ganditi-va ca Liviu Negoita candidat DIN PARTEA PUSL la S1 nu era o chestie pe care ar fi putut-o anticipa cineva. Un fost pupil de-al lui Basescu sa fie promovat de mogulul cel rau Dan Voiculescu. Amuzant si absurd deopotriva.

In provincie, am putea asista la diverse permutari. E drept, acolo avem un oras superior altuia, o resedinta de judet, deci daca primarul din Caracal ar candida la Slatina ar fi cumva de inteles. Ar fi cumva mult mai logic.

Insa cum vi s-ar parea ca un fost presedinte de CJ din judetul X sa isi incerce norocul intr-un judet invecinat? L-ati vedea pe Bolojan candidat la CJ Cluj? Eu l-as vedea. Nu stiu daca m-as bucura neaparat, dar l-as vedea.

Iar la Timisoara si-ar putea incerca norocul niste „edili straini”. De pilda, Adrian Vestea, fost primar la Rasnov, fost sef al CJ Brasov, actual ministru, ar putea incerca pe viitor sa conduca un alt judet. Timis. Poate Cluj. De ce nu, Sibiu. Ori poate Constanta.

Ca oricum multi cred ca ardelenii sunt gospodari mai buni. Asa ca „sudistii” nu ar avea decat sa ia politicieni de peste Carpati.

Cu Boc in frunte, care si-ar putea incerca norocul la Primaria Capitalei. Nu, nu va taia salariile angajatilor primariei cu 25%, insa nici nu va face vreun UNTOLD ori vreun TIFF de Bucuresti. Desi nu m-as supara daca ar incerca.

Primarii schimba sectorul si anticipez ca o vor face intr-o masura si mai mare daca Liviu Negoita va castiga. Inca nu-s convins ca putem numi acest fenomen drept traseism, insa eu il urmaresc cu atentie si ingrijorare. Chiar asa: sectorul meu, S2, unde am impresia ca nu se intampla nimic de ani de zile, de unde ar trebui sa-si ia primar? De la S5? De la S6? Oare Vanghelie ar fi bun? Oare Ciucu ar fi capabil sa conduca sectorul? Serios intreb. Ca de inteles, oricum nu inteleg prea multe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.