Marea problema a RATB. Marea problema a CFR.
Auzisem mai demult o revolta misto la cineva-n tren (cica era preluata de la tv, dar asta n-am de unde sa stiu). Suna cam asa: dom’le, astia n-au interes sa dezvolte transportul cu trenul pentru ca ei nu circula cu trenul. Autostrazi vor face, ca sa circule tot ei pe ele, dar trenurile vor ramane aceleasi.
Problema este ca de cand am auzit eu chestia asta au trecut ceva ani, vreo 6 cred, si intre timp nici urma de autostrazi. Poate doar proiectele fantasmagorice ale lui Oprescu, dar alea nu se pun.
E drept, nici in transportul feroviar nu-s mari dezvoltari, poate operatorii privati sa aduca un suflu nou.
Problema este, insa, reala. Si mi-am amintit de ea umbland prin capitala zilele astea. Va dau un exemplu banal, din transportul in comun din capitala, fix de unde stau eu.
Asadar, pana sa scoata tramvaiul, statia de tramvai care ducea de la mine spre Piata Iancului era foarte aproape de statia autobuzelor. De ce e important acest lucru? Simplu: puteam astepta fie tramvaiul, fie autobuzul, luandu-l pe cel care vine primul. Acum statia tramvaiului s-a mutat foarte aproape de intersectie, fiind vizavi de statia din sens opus. Probabil au pus-o sa fie foarte aproape de mall, dar decizia este absolut stupida, in statia aia de tramvai nu prea asteapta nimeni nici la 10 dimineata, nici la 6 seara.
Statia autobuzelor (acum fiind 2, 335 si 655) este intotdeauna plina, uneori autobuzul fiind prea mic pentru numarul mare de calatori.
Ma tot gandeam: bai, dar astia n-au minte? de ce au mutat statia? Apoi mi-am amintit: deciziile legate de RATB le iau persoane care NU circula cu RATB-ul. Si fix asta este marea problema a RATB, o problema care, din pacate, nu poate fi rezolvata usor.
Revenind la tren, va zic un secret, pe care nu-l stie nimeni: TOTI parlamentarii au gratuite la transportul cu trenul. Prin anii 90 existau parlamentari care veneau din teritoriu cu trenul. Nu le era rusine, pur si simplu ajungeau pe la 9 in Bucuresti, unde am inteles ca-i astepta o masina de la Parlament. Ceea ce e corect: masina nu consuma benzina pana in localitatea parlamentarului, ci consuma benzina strict de la Gara de Nord la Palatul Parlamentului.
Acum, insa, nu mai vezi picior de parlamentar in tren. Nici macar deputati aflati la primul mandat. NIMIC! Toti au masini de serviciu ori, in cel mai rau caz, masini personale.
Cum poti avea pretentia sa fie conditii civilizate in tren cand decidentii nu merg cu trenul? Cum poti cere conditii civilizate in autobuz cand consilierii capitalei NU merg cu autobuzul?
Autostrazi, de bine de rau, se vor face. Parcari, pasaje si alte chestii de genul se vor face. Pe alea le vor folosi TOT ei, sa nu credeti ca le fac pentru noi. Trenurile, insa, nu vor constitui niciodata o prioritate pentru parlamentari.
Metrou in Drumul Taberei ori la Otopeni se va face, dar stiti de ce? Raspunsul este simplu: pentru a decongestiona traficul in zonele cu pricina, adica pentru ca onor politicienii sa ajunga mai repede unde au nevoie. Ei nu merg cu metroul, dar au interesul ca oamenii de rand sa il foloseasca.
Marea problema a RATB este ca niciun politician, oricat de mic ar fi, nu-l foloseste. Marea problema a CFR este ca marii oameni ai Romaniei il evita. Nici macar trenurile de lux nu mai au succes. Nu ca ar mai exista asa ceva in Romania (in Franta, de exemplu, TGV-ul este folosit cu precadere de catre cei cu bani), dar nici ca cineva s-ar gandi sa faca. Salutari POLITICE tuturor!
One thought on “Marea problema a RATB. Marea problema a CFR.”