Candidat independent – o idee compromisa

In teorie, cetatenii doresc independenti la guvernare. Sa nu mai depinda de partide si de grupurile de interese din jurul partidelor.

Sondajele indica acest trend de cativa ani de zile. Nu este ceva nou, nu este doar un efect al dezastrului din Colectiv, iar partidele si-au luat masuri, preventiv, de mult timp.

Primele masuri au fost prevazute in legislatia electorala. Aflasem ca pana la schimbarile majore din 2005, un independent trebuia sa stranga, pentru Parlament, un numar imens de semnaturi. Dupa ce trecea acest hop, singur, ca doar e candidat independent, trebuia sa si obtina voturi. Pentru acestea trebuia fie sa vorbeasca la tv (unde aveau acces candidatii partidelor PARLAMENTARE), fie sa mearga din usa-n usa. 

La Parlament am avut putini independenti, insa la presedentie si-au incercat sansa cativa.

In cazul alegerilor locale, unde numarul de semnaturi e mai mic, iar obtinerea de voturi este mai facila (fiind localitate mica, chiar poti obtine acel numar), s-a trecut la planul B. Planul B presupunea compromiterea ideii de candidat independent. Sau, ma rog, dupa caz, profitarea de pe urma ei.

Asa ca foarte multi politicieni certati cu partidul din care faceau parte au inceput sa candideze independent. Oprescu si Vanghelie in Bucuresti sunt cazurile cele mai cunoscute, dar avem cazuri de genul peste tot in tara. In plus, s-a inventat notiunea absurda de Candidat Independent sustinut de partidul X (l-am avut pe Isarescu, candidat independent sustinut de CDR in 2000 la Presedentie, in 2012 Oprescu Candidat independent sustinut de USL, iar acum, prin provincie, o tona de independenti sustinuti fie de PNL, fie de PSD).

Acum ne putem convinge despre viabilitatea sintagmei de candidat independent doar uitandu-ne la Piedone: si-a depus o lista de sustinatori in calitate de independent, i-a fost respinsa, apoi si-a gasit repede un partid (de care n-a auzit nimeni) care sa-l propuna candidat.

Vanghelie si-a gasit si el partid, un partid care l-a primit in randurile sale si pe Adrian Severin.

In provincie Scripcaru este independent, Pandele este independent, Pendiuc este independent, chiar si Gutau este independent. O inflatie de candidati care de care mai independenti.

Iar ca sa vedeti ce legislatie misto avem, legea impotriva migratiei politice prevede ca un candidat nu are voie sa-si schimbe partidul care l-a propus ca primar ori consilier, nici macar sa demisioneze din acel partid nu are voie, insa un independent se poate inscrie in ce partid doreste. Drept urmare, oricine poate fi candidat independent si, daca este votat, poate negocia oricand trecerea la un partid mare. De preferat cel aflat la putere.

Acum, doua cuvinte despre parerea mea personala despre notiunea de candidat independent. Asadar, lasand la o parte ce se intampla in Romania, ideea, in sine, este proasta si-n teorie. Un primar nu poate face nimic fara consiliu, iar din consiliu fac parte reprezentanti ai partidelor politice. Daca ne-am dori sa fie altfel, ar trebui militat pentru un vot majoritar si la consiliile locale, vot majoritar uninominal care ar fi mult mai logic acolo decat la parlamentare. Practic, fiecare cartier si-ar desemna reprezentantul, iar acel reprezentant ar putea fi (si) independent. Oricum ar fi, si-ar aparea interesele cartierului sau. Altfel, cu un consiliu ales proportional, unde exista OAMENI DE PARTID, un primar, oricat de bine intentionat ar fi, nu are ce sa faca. Iar un primar independent care sa nu doreasca negocieri este cel mai rau lucru pentru un oras: nu se fura, dar nici nu se face nimic. Iar dupa 4 ani fiecare va da vina pe ceilalti, fara a putea determina cu exactitate cine are dreptate si cine nu.

Asadar, ideea de candidat independent a fost intentionat compromisa de partide, dar, culmea, nu e deloc rau. Ideea in sine este nociva pentru democratie, oricat am blama partidele ele sunt baza societatii democratice. Cum bine se spune in doctrina, democratia este cea mai buna dintre lumile posibile (cea mai putin proasta optiune). Salutari POLITICE tuturor!