De ce Romania are nevoie de o Constitutie noua!

De ce Romania are nevoie de o Constitutie noua

Romania are nevoie de o Constitutie noua. De la acest lucru trebuie sa plecam, de aici trebuie sa plece orice discutie. Articolul de fata nu ar trebui sa existe, mi se pare ca spun banalitati, insa din mai multe motive sunt nevoit sa-l scriu.

Motivele pentru care-l scriu sunt in numar de 3, nu voi insista asupra lor. Asadar:

  • Facultatea mea de sociologie, cea absolvita acum 15 ani, m-a invatat un lucru fundamental: orice eseu ori proiect de cercetare trebuie sa inceapa cu MOTIVAREA alegerii temei. De ce este tema importanta pentru societate ori pentru tine. Nu este nicio rusine sa spui asta. Importanta temei nu se subintelege, ea trebuie spusa.
  • Multi nu inteleg importanta Constitutiei si a schimbarilor care ar trebui sa aiba loc.
  • Societatea este indeajuns de stabila incat sa putem sacrifica 1 an de zile pentru dezbateri Constitutionale. Acest lucru era imposibil in 2000, era imposibil chiar si-n 2009. Insa este posibil acum. E drept, aici as putea fi usor de contrazis, atat din cauza Razboiului din Ucraina, cat si din cauza unei crize economice care deja isi arata coltii. Totusi, ca s-o formulez altfel, cred ca acum este cel mai favorabil moment, un altul cu greu am putea prinde.

Acum sa va spun exact De ce Romania are nevoie de o Constitutie noua. Motivele sunt in numar de 5 din punctul meu de vedere:

  1. Constitutia din 1991 a fost facuta de niste oameni care stiau drept DIN CARTI. Pregatirea lor teoretica nu poate fi pusa la indoiala, insa in limbaj juridic ei erau teoreticieni. Practic, Romania a trebuit sa se uite la altii si sa aleaga un sistem constitutional si politic pe care sa-l copieze. A ales Franta datorita asemanarilor culturale. Insa, credeti-ma, orice alegere ar fi facut ar fi fost partial gresita.
  2. Constitutia din 1991 a fost facuta pentru 2 oameni: Iliescu si Roman. Toate problemele ni se trag de acolo. Caci nu a gandit nimeni in termenii „presedintele” si „premierul”, ci in termenii „Iliescu trebuie sa aiba puterea asta, iar Roman puterea asta”.  Din acest motiv Romania este republica semi-prezidentiala. Si tot din acest motiv Romania trebuie sa se hotarasca in ce directie merge: fie republica prezidentiala, cu toate riscurile derapajelor, fie republica parlamentara, cu riscul de a decide o institutie in care cetatenii au din ce in ce mai putina incredere. Ori, de ce nu, o monarhie constitutionala, nu as putea exclude din start aceasta posibilitate, desi eu, unul, as vota impotriva.
  3. Constitutia din 1991 a fost facuta sub presiune: pe de-o parte, era presiunea timpului, tara avea nevoie de Constitutie (din acest motiv, ORICE Constitutie ar fi fost votata), insa pe de alta parte era vorba si de o presiune a strazii. Inceputul anilor 90 a fost unul extrem de tulbure. Un singur exemplu dau aici: stiti de ce varsta minima pentru orice functie in care poti fi ales este de 23 de ani?  Va spun eu: in 90 erau in strada studentii, asa ca acestia trebuiau impiedicati sa ajunga in consiliile locale, generale, de sector ori chiar in Parlament. La 23 de ani nu mai esti student ori esti pe final. Ma rog, este cel mai putin grav exemplu.
  4. Revizuirea din 2003 a stricat. Este ca si cum ai vrea sa repari o masina, dar ii strici complet echilibrul. Va dau aici nu unul, ci 2 exemple. Primul este cel dat de toata lumea, cel legat de CCR, care a devenit legiuitor. Ce zice CCR este litera de lege. Al doilea exemplu mi se pare, insa, mult mai important: Constitutia initiala fusese gandita pentru un presedinte si un premier care au aceeasi orientare politica, care provin din acelasi partid. Chiar daca Nastase si Iliescu nu erau in cele mai bune relatii, iar Basescu si Tariceanu ajunsesera chiar dusmani, Constitutia avea logica ei proprie. Puteai veni, ca-n 2004, cu un tandem la alegeri. Oamenii ar fi votat cumva coerent. Coabitarea a devenit, de fapt, principala sursa de conflicte Constitutionale. Multe dintre ele nu fusesera prevazute pentru ca legiuitorul constituant nu-si dorise ca ea sa eixste. Coabitarea presupunea (vezi punctul 2) existenta a doi oameni orgoliosi, care gandesc totusi la fel. Care, ideologic, provin din acelasi partid.
  5. Nu in ultimul rand, realitatile economice, sociale si politice sunt altele in 2022. Totodata, avem acum experienta PRACTICA a 30 de ani de viata democratica. Intr-adevar, Constitutia Romaniei ar trebui sa fie una groasa, care sa prevada toate blocajele pe care le-am trait pana acum. Nu pot fi prevazute toate, dar putem macar sa le legiferam pe cele de care deja ne-am lovit. Dau un singur exemplu: Presedintele are dreptul sa se opuna numirii unui nou ministru in cabinet, insa la numirea guvernului nu are niciun cuvant de spus in privinta vreunui titular de minister. Practic, presedintele il desemneaza pe premierul X pentru a forma guvernul, premierul numindu-l pe Y in functia de ministru; daca, insa, Y urmeaza a inlocui un alt titular, presedintele se poate opune. Sa nu mai spun de prevederea absolut stupida: „se poate opune o singura data”. Una fara sens, oricum am privi-o.

A carpi o Constitutie gandita gresit, de niste oameni care nu traisera in democratie, care stiau cum trebuie sa arate o Constitutie doar din carti, mi se pare o idee din start gresita.

Romania are nevoie de o Constitutie noua, care sa fie gandita de actuala generatie de juristi, de politicieni si de cetateni. Romania are nevoie de o Constitutie noua, care sa corespunda realitatilor sociale, politice, economice si geopolitice actuale. Romania are nevoie de o Constitutie noua care sa cuprinda si cateva prevederi neclare vizavi de prevalenta reglementarilor europene (momentan nu stie nimeni daca reglementarile europene sunt superioare celor Constitutionale nationale; acest lucru, intr-un sens sau intr-altul, ar trebui prevazut expres in constitutie). Cum anume ar trebui modificata Constitutia este o discutiie ampla, pe care o voi face, daca si cand voi avea timp, in mai multe articole viitoare.

Romania are nevoie de o Constitutie noua Emil Calinescu 2012 Dimitrie Cantemir
Am scris acest articol SI in calitate de absolvent de drept, cu licenta in drept constitutional. Poza este din 2012, de la Festivitatea de absolvire a facultatii (la Univ Dimitrie Cantemir)

ps: V-am convins ca Romania are nevoie de o Constitutie noua? Daca nu, va mai dau un argument: Iliescu, Constantinescu, Basescu si Iohannis sunt efectul actualei Constitutii. La fel si judecatorii CCR. O Constitutie noua poate insemna un nou inceput. Evident, doar daca este facuta cu cap. Ceea ce ne dorim cu totii, zic.

3 thoughts on “De ce Romania are nevoie de o Constitutie noua!

  1. Un cetatean says:

    De acord cu tine, constituția trebuie schimbată, dar nu sunt de acord cu faptul că ar trebui să fie mai stufoasă, ci mai concisă și mai clară. Evreii se ghidează după cele 10 porunci, Iisus a vrut să ne arate că nu trebuie să respectăm decât una singură (iubește-ți aproapele ca pe tine însuți) pentru a dobândi fericirea veșnică.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.