Macron vs Le Pen este, asa cum ar zice cronicarii sportivi, o reeditare a finalei de acum 5 ani. De atunci s-au schimbat multe, atat in Franta, cat si in lume. Drept urmare, prima premisa de la care trebuie plecat este ca va fi un cu totul alt duel. Un cu totul alt meci, ca sa raman la limbajul sportiv.
Principala problema, pe care presa progresista, globalista, favorabila lui Macron, o ignora, este un principiu vechi de cand lumea in alegeri: atunci cand candideaza detinatorul functiei (presedintele, primarul, ce-o fi el), se prezuma ca toate voturile contracandidatilor sai sunt, de fapt, voturi impotriva sa.
Daca in 2017 Macron vs Le Pen era un duel al candidatilor anti-sistem, unul fiind candidatul sistemului european, care voia sa schimbe radical, sa revolutioneze, sistemul politic national, iar celalalt fiind candidatul exact contrar, anti-sistem, insa impotriva ideii de globalism, candidatul nationalist, conservator.
Macron a castigat asteptat, inclusiv scorul era usor de pronosticat, motivele fiind mai multe. Eu ma voi margini a enumera, pe scurt, 3 motive, care toate au disparut astazi:
- Candidatii partidelor traditionale aveau peste 25% din sufragii, in frunte cu Fillon, care fusese aproape sa intre in turul 2. Candidatul stangii socialiste, Benoit Hamon, avea 6.36%. Doar aceste voturi ii erau de ajuns lui Macron sa castige.
- Electoratul lui Melenchon, 19.58% atunci, a evitat sa voteze cu Le Pen. Erau electorate incompatibile, extremele in politica nu se atrag, ci se resping.
- Macron era independent, nesustinut de niciun partid, asa ca tuturor le era usor sa-l sustina. Nu riscua nimic din punct de vedere electoral.
Cum arata tabloul razboiului Macron vs Le Pen dupa 5 ani? Pai RADICAL diferit:
- Macron este presedintele in functie, care si-a construit un partid prezidential. Un neindependent atrage mult mai greu voturi. Greu spre imposibil, as zice eu.
- Candidatii partidelor traditionale au fost pulverizati: Anne Hidalgo, primarul in functie al Parisului, candidat al socialistilor, a luat 1.75%, in timp ce Valerie Pecresse (candidata republicanilor) a luat 4.78. Voturile celor 2, presupunand ca se duc la Macron, nu insumeaza decat 6.53%, adica mai putin decat procentele lui Zemour (7.07%).
- De fapt, ca voturi sigure, Le Pen primeste voturile lui Zemmour, iar Macron voturile ecologistului Yannick Jadot (4.63%). Matematica spune urmatoarele: Macron ar avea 27.84+4.63, adica 32.47, in timp ce Le Pen ar avea 30.22%. De aici se pleaca, de fapt. Voturile republicanilor si socialistilor fiind iluzorii. Nesigure.
- Voturile decisive vor fi ale celor care nu s-au prezentat la urne la primul tur si ale celor care au votat cu Melenchon. Despre acesta din urma sunt cateva comentarii de facut.
- Scorul sau final a fost 21.95, foarte aproape de procentul lui Le Pen, 23.15%. Daca nu ar fi intrat in cursa un candidat distinct al comunistilor, Fabien Roussel, care a luat 2.28%, Melenchon ar fi ajuns in finala.
- Al doilea comentariu este legat de TIPUL de electorat care a votat cu Melenchon: un electorat de stanga, insa o stanga nationalista, suverana, deloc globalista si progresista, orientata spre Paris si nu spre Bruxelles. Dintre candidatii ramasi in cursa, de care se vor simti mai reprezentati, de europeanul Macron ori de autohtona Le Pen?
- Mandatul lui Macron a fost caracterizat de mari turbulente sociale. Celebrele Veste Galbene erau protestatari anarhisti, cu orientare de stanga. Nu stiu daca o vor vota pe Le Pen, cel mai probabil au votat cu Melenchon, insa sigur nu se vor simti reprezentati de Macron, impotriva caruia au protestat.
- In categoria voturi de stanga intra si voturile socialistei Hidalgo, dar si voturile candidatului comunist. Nu sunt multe, dar se aduna.
- Pandemia de coronavirus a divizat puternic societatea. Nu doar in Franta, evident. Ca de obicei, cel mai afectat este cel in functie.
- De altfel, incercati sa priviti un pic tabloul general si socotiti cate voturi au avut, impreuna, Le Pen, Melenchon, Zemmour si candidatul comunist. Asa-i ca scorul este de peste 50%? Adica mai mult de jumatate dintre alegatorii prezenti la urne au votat anti-sistem.
- Razboiul din Ucraina, in mod paradoxal, nu aduce voturi multe lui Macron. Desi presa macronista a spus explicit ca Le Pen este un candidat convenabil Moscovei, Macron nu poate beneficia de acest asa zis avantaj. Ne amintim vizita nereusita facuta la Moscova exact inainte de invazie ori de convorbirile telefonice intre Macron si Putin, ramase fara vreun rezultat palpabil.
- Le Pen si-a indulcit tonul, nu a mai vorbit despre Frexit, drept urmare a devenit o candidata mult mai frecventabila, digerabila. Ceea ce, paradoxal, nu-i convine lui Macron, caci spaima este din ce in ce mai mica. Din ce in ce mai multi francezi spun ca nu se va intampla nimic grav daca aceasta va castiga alegerile.
- Un ultim aspect, pe care multi iarasi il uita: publicul lui Le Pen, asa zis extremist, este deseori un public ascuns. Din acest motiv niciun sondaj de opinie nu a putut pronostica Brexitul. Pentru cei mai batrani, niciun sondaj nu l-a dat pe Vadim in turul 2 pana la exit-poll-uri. Deci lasati sondajele, pot fi inselatoare, mai ales daca sunt comandate de cei care au interese politice.
Duelul Macron vs Le Pen pleaca aproape de la egalitate, Macron avand doar 2 procente in fata (procentele de la punctul 3). Cam asta este diferenta REALA dintre ei, diferenta usor de surmontat avand in vedere premisa de baza: toate voturile luate de ceilalalti candidati sunt voturi impotriva presedintelui in functie.
Drept urmare, pronosticul meu este ca Macron vs Le Pen va fi o cursa care se va termina, ca in cursele hipice, la fotografie. Nicidecum diferentele de 6, 8 sau chiar 10 procente, cat arata acum sondajele. Maximum 3%, daca vor fi si acelea. As zice ca Le Pen este usor favorita, asa ca, pentru a da procente, spun ca Le Pen are 52% sanse sa castige alegerile. Fiind in marja de eroare, pot spune ca sansele celor 2 sunt FIX EGALE. Motivul este simplu, si cu asta inchei: exista riscul ca votantii lui Melenchon sa stea acasa, la fel cum ar putea sta votantii celorlalti candidati, mici si foarte mici. Daca vor ezita sa voteze cu Macron, pentru ca-l dispretuiesc, nu inseamna neaparat ca vor vota cu Le Pen.
ps: In duelul Macron vs Le Pen am un favorit: Le Pen. Nu sunt fanul ei neaparat, are multe defecte, nu mi se pare foarte credibila in multe situatii, schimbarea mai brusca ori mai lenta de discurs nu-mi suna bine, insa consider ca votul pentru Macron este unul nociv. Primul motiv este legat de ceea ce reprezinta Macron, iar al doilea motiv deriva din premisa initiala: votul pentru Macron inseamna legitimarea mandatului acestuia. Chiar si daca, ideologic vorbind, as fi de acord cu Macron, tot nu as putea legitima mandatul acestuia. Dupa cum bine zicea un amic de-al meu, altfel progresist si globalist ca viziune, ca ideologie in care crede: Alegerea lui Le Pen ar fi un dus rece pentru Franta, unul care le-ar prinde bine. iar daca am scapa de Macron ar fi execelent. Chiar daca nu-s progresist, fiind mai mult nationalist (fara sa-mi doresc disparitia UE, a NATO nici atat, despre diferentele RADICALE, FUNDAMENTALE, dintre cele 2 entitati voi vorbi intr-un articol distinct), nu pot sa nu apreciez comentariul de mai sus. Ca sa-l reformulez: chiar si multi progresisti s-ar bucura de infrangerea lui Macron. Legat de ipoteticul meu vot din primul tur, fara sa pot afirma cu exactitate, cred ca as fi votat cu Zemmour. Cred ca el m-ar fi reprezentat cel mai bine, atat ideologic, cat si cultural, educational, fiind un om cult, citit, un bun orator. Dupa mine, unul mult mai bun ca presedinte decat ambii competitori ramasi in cursa. Nu-mi doresc iesirea Frantei din UE sau NATO, insa consider ca o Franta nationalista si nu progresista ar fi mult mai utila Uniunii Europene per ansamblu. Iar ecourile de la Paris s-ar auzi si la Bucuresti, adica in … Micul Paris.