Mituri despre nemti

Mituri despre nemti

 

Subiectele fierbinti ale acestor zile sunt „criza refugiatilor din Siria (si nu numai)” si „scandalul Volkswagen”. Eu voi vorbi despre ambele dintr-o alta perspectiva, una total interzisa presei normale.

Voi vorbi din perspectiva mitului german. Sunt cateva mituri despre nemti, toate continand, din pacate, DOAR un sambure de adevar. Printre ele cele mai importante sunt:

  • Nemtii sunt harnici.
  • Nemtii sunt corecti.
  • Lucrurile nemtesti sunt bine facute/CELE mai bune.
  • Nemtii sunt un exemplu.

Angela Merkel

Pana sa vorbim despre prezent trebuie sa va povestesc o experienta personala. Am fost in Germania in 2013, aveam pe cineva care locuia acolo. Am stat 10 zile in Frankfurt. La intoarcere am inceput sa urasc Germania si pe nemti din tot sufletul meu. Ulterior, sentimentele mele s-au mai domolit, insa, obiectiv vorbind, ce am vazut acolo se confirma, de fapt, astazi.

Va dau un singur exemplu: de fiecare data cand cineva vede strazi murdare si pline de gunoaie in Romania (in special in Bucuresti) da exemplul Germaniei, spunand ca acolo strazile sunt curate. Sunt LUNA! Mi-au fost povestite multe faze in care concetateni de-ai mei au luat amenda in Germania pentru aruncarea unui chistoc ori pentru ca au lipit o flegma de asfalt. Adevarul e, ca de obicei, undeva la mijloc. Is clar mai curate decat in Bucuresti, dar chistoace de tigari gasesti din belsug in Frankfurt. Nemtii, insa, atunci cand isi arunca chistocul au un gest reflex de a se uita in jur, dupa politisti. Curatenia aia exemplara, pe care multi o invoca, nu este nicidecum o dovada de civilizatie, nemtii nu sunt nici pe departe plini de spirit civic. Este vorba despre clasica FRICA. Da, politistii dau amenzi drastice pentru asa ceva, dar neamtul abia asteapta sa treaca gaborul pentru a face fix ce face si nesimtitul de roman. Acu’, ca-i neamt sau ca e cine stie ce arab pripasit prin Germania (eventual la a doua generatie, adica arab nascut in Germania) nu prea conteaza. Nu ne dau ei, nemtii, lectii de integrare a rromilor in societatea romaneasca? Ne dau lectii pentru ca, nu-i asa, strainii lor s-au integrat perfect in societatea germana multi culturala.

Angela Merkel refugiati

Ce vedem acum este FIX acelasi lucru. Masinile nemtesti, cele atat de laudate, au si ele hibele lor. Nemtii nu fac masini cu MULT mai bune decat altii, ei doar au stiut sa le vanda mai bine. Si, cel mai important, au stiut sa-si creeze si sa-si intretina o imagine buna despre ei, ca popor. Adica fix ceea ce romanii fac, dar in sens invers. Din acest motiv dai aproape dublu pe o masina nemteasca: pentru acele mituri despre nemti pe care ei, nemtii, le-au bagat pe gat altora.

De ce in cazul crizei grecesti toata lumea a dat in greci? Simplu: pentru ca in antiteza cu grecii erau NEMTII. Nu e totul atat de clar precum vor unii sa se creada. De fapt, statisticile arata cu totul altceva. Depinde din ce perspectiva le citesti. Dar cine sa le creada? Nemtii sunt corecti, ei nu mint niciodata!

Grecia Germania

Ce legatura au toate astea cu refugiatii? Pai chiar au. Din doua motive:

  1. Germania doreste incalcarea unor legi si tratate europene. Este o situatie speciala, zic nemtii. Apai situatia speciala e doar pentru sirieni, insa in cazul grecilor s-au aplicat intocmai legile si tratatele europene. Straniu, asa-i?
  2. Iar daca vorbim despre interesele Germaniei in chestiunea refugiatilor, lucrurile sunt si mai interesante. E drept, nu este un consens in privinta acestor interese, toate ducand, insa, in acelasi punct: banii.

Acum ar trebui sa zicem mersi ca nu suntem atat de dependenti de economia germana. Ba, zic unii, am putea chiar profita de pe urma scandalului masinilor nemtesti.

Iar, ca opinie personala, eu am ceva cu nemtii si din punct de vedere istoric: au pornit 2 razboaie mondiale (in urma carora au murit milioane de oameni), au omorat milioane de oameni in Holocaust (evrei si tigani). Si totul din acelasi motiv: frustrarea ca nu sunt ei cei mai smecheri locuitori ai planetei. Frustrarea ca altii au colonii si ei nu. Frustrarea ca niste straini, in acel caz evrei, au fost mai destepti si au facut averi mai multe decat localnicii. Frustrarea ca ei sunt saraci, iar saracia e din vina altora si nu a lor. In fond, Hitler a fost ales DEMOCRATIC (nu a venit la putere in urma vreunei lovituri de stat), iar el toate actiunile acelea criminale nu au fost facute de un singur om, ci de mii de oameni. Hitler a dat ordinele, dar de aplicat le-au aplicat si le-au sustinut enorm de multi nemti.

Bineinteles, aceasta este cealalta extrema. Paradoxal, insa, au la fel de multa dreptate cei care sunt de acord cu paragraful de mai sus cata dreptate au cei care sustin acele propozitii enuntate mai sus.

Sunt o gramada de mituri despre nemti (cele enuntate de mine, dar si altele) pe care eu refuz sa le cred. Refuz, de fapt, sa cred in teoria conform careia o natiune ar fi superioara celeilalte. Refuz sa cred ca omul X e superior omului Y pentru ca are alta nationalitate. Is nationalist, dar aici is perfect european: fiecare natie are scursurile ei, fiecare natie are geniile ei. Este drept, uneori, din cauza unor conducatori tembeli, unele natii au facut rau altor natii. Si, asa cum deja stim, fiecare popor are conducatorii pe care-i merita, conducatori facuti, pana la un punct, dupa chipul si asemanarea lor.

Refugiati Merkel

Legat de refugiati, ramane cum am stabilit: sunt o masa de manevra folosita in diverse scopuri. Noi, romanii, suntem, ca de obicei, prinsi la mijloc. Putem profita de pe urma lor, asta este cert. Totusi, atunci cand ne scandalizam de prezenta lor prezenta ori viitoare, imi pun fix doua intrebari:

  1. Oare cat de toleranti suntem, de fapt? Nu e prima oara cand pun intrebarea asta.
  2. Atunci cand am acceptat si ne-am dorit (de fapt, AM VISAT) aderarea la UE, nu ne-am gandit ca ar putea veni un moment ca acesta, cand vom fi nevoiti sa acceptam niste decizii care contravin interesului nostru national? Despre asta voi mai scrie, asta e cert.

Acum inchei spunand doar atat: sper ca ai mei compatrioti sa inceteze cu aceste mituri despre nemti. Sa inceteze sa-i mai idolatrizeze (pe ei si pe ale lor produse) si sa reinceapa sa-si valorizeze mai mult patria si ale ei produse. Macar atat sa invatam din aceasta criza. Salutari ROMANESTI tuturor!

ps: Din categoria Mituri despre nemti, uitati un clip interesant:

 

 

 

 

 

3 thoughts on “Mituri despre nemti

  1. trif vlad says:

    1. macar sa ajungem noi ca nemtii 2. ei fac in compensatie cu ce au distrus 3. da sunt frustrati si haotici uneori, nu chiar asa de bine pusi la punct, dar sunt mai organizati si mai educati

    • Emil Calinescu says:

      1. E vorba si de un context istoric.
      2. Compenseaza distrugand in continuare, ar zice unii. Prin deciziile luate in ultima vreme distrug ceea ce au construit unii in 50 de ani de Comunitate Europeana.
      3. Frustrati sunt, haotici n-as zice. Da, sunt organizati si educati, dar asa ar putea fi si romanii. Si in anumite contexte chiar cred ca sunt.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.