PROFESORUL Sova
Despre cazul Sova ati aflat deja. El este ANCHETAT (nu a fost condamnat, nu putem, deci, afirma ca este un infractor), iar DNA-ul a cerut arestarea sa preventiva. Despre circul din Parlament de asemenea ati aflat.
Eu la acest scandal ma voi referi, dar din alta perspectiva. Voi stiti ca cei 2 sunt PROFESORI? Au titlul didactic de conferentiar. Ambii predau la facultatea de drept (Dan Sova la cea de stat, doamna Jipa nu stiu exact unde, daca la cea de stat sau la una particulara, nu ca ar conta foarte mult). Nu intamplator spun ca predau DREPT (indiferent de ramura de drept predata).
Eu am absolvit o facultate de drept si am fost educat un pic altfel. Tin minte ca o profa ne-a spus ca nu accepta ca la drept sa se copieze. Absolventul de drept NU trebuie educat sa fure. Eu, la acel seminar, am pus ulterior intrebarea: SI LA STIINTE POLITICE AR TREBUI SA SE POATA COPIA DIN OFICIU, NU? Profa a inceput sa rada, spunand apoi ca are noroc ca nu este nevoita sa predea la stiinte politice.
Am avut profesori vedeta. Am scris candva despre ei. Totusi, e o mica diferenta: una e sa-ti predea Sociologie Politica Virgil Magureanu si alta e sa iti predea DREPT FISCAL Dan Sova. Repet: DREPT!
Legat de doamna Jipa lucrurile sunt la fel de grave. Dupa declaratia cu LASATI-MA CU CONSTITUTIA, eu cred ca nu mai are credibilitate in fata studentilor. E o chestiune elementara de drept: suprematia Constitutiei, legea fundamentala. Nu stiu ce ramura a dreptului preda dansa, tot ce pot spera este ca NU preda Drept Constitutional.
Din pacate, majoritatea juristilor din politica sunt si cadre didactice. In sine nu e un lucru rau, dar cariera lor didactica este afectata. Iar in cazul celor 2 mai e inca o problema: ei nu au incalcat nicio lege. Sova NU a fost condamnat, prezumtia fiind de nevinovatie, iar declaratia doamnei Jipa este o simpla declaratie. Sfidatoare, absurda, dar deloc impotriva legii.
[youtube=https://youtu.be/aweZ08_WAMo]
Totusi, voi ati avea incredere in profesorul Sova? Sau in opinia juridica a profesoarei Jipa? Pana sa ne ingrijoreze faptul ca acesti oameni ne distrug prezentul, prin deciziile pe care le iau, ar trebui sa ne ingrijoreze ca ne distrug viitorul. Un absolvent de drept ar trebui sa fie educat sa aiba o conduita morala. Cine sa-l educe astfel? Sova sau Jipa?
[youtube=https://youtu.be/heWqDJSWVwg]
Inchei dand o solutie: profesorul Sova si profesoara Jipa trebuie sa renunte la functiile didactice pe care le detin. Am dubii c-ar putea fi date afara, dar moral nu mai au ce cauta in fata studentilor. Au din ce trai, nu este ca si cum viata lor ar fi ruinata definitiv. Despre subiect am gasit un articol si pe Hotnews, probabil or mai fi scris si alte publicatii, dar nu le-am gasit eu. Salutari POLITICE tuturor!
ps: Constat ca am studiat dupa manualul scris de profesorul Dan Sova. Dan Drosu Saguna si Dan Sova sunt autorii, eu facand cursul (de fapt cursurile, atat Drept Financiar, cat si Drept Fiscal) cu domnul Saguna (la Elefant este stoc epuizat; atentie, link-ul este de afiliere, ca de altfel si link-ul de mai sus). Nu stiu cine a scris efectiv cursul (nu se specifica in dreptul vreunui capitol, cum se intampla in cazul altor carti), dar este bine scris. Pot spune ca ai ce invata din acea carte. Asta nu schimba, insa, cu nimic datele problemei.