Politicieni plagiatori

 

Introducere

Articolul de fata pleaca de la aceasta stire: seful comisiei de Etica din cadrul Universitatii din Bucuresti sustine ca teza de doctorat a vicepremierului Oprea este plagiata. Din pacate sau din fericire, NU aceasta comisie este cea care decide acest lucru.

Oprea nu este singurul politician cu acuzatii de plagiat, cel mai celebru caz de suspiciune de plagiat fiind al actualului premier, Victor Ponta.

Despre plagiatori mai scrisesem vreo 3 articole. Le-am sters, ideile de atunci, mai vechi, le voi relua aici (fiind blog politic, mi se pare normal sa le reiau pe blogul politic). Nu ma dezic de ele, incerc doar sa curat celelalte bloguri de politica.

Aici voi incerca sa va arat cum s-a ajuns aici, cine sunt vinovatii si ce se poate face.

De ce politicienii vor doctorate?

Exista o intreaga dezbatere in acest sens. Multi politicieni constata ca mai mult s-au fript cu aceste teze de doctorat, ca acum ei pot fi usor santajati cu ele. Radu Berceanu se laudase ca i-a fost propus un doctorat, dar el a refuzat. Motivul dat de el a fost unul academic: facultatea lui de baza, aeronautica, nu avea legatura cu domeniul doctoratului (nu a zis care, probabil ori ceva stiinte politice, ori ceva de securitate si aparare).

De ce vor, totusi, sa aiba doctorat? Va dau fix 4 motive (initial credeam ca-s doua, dar acum vad c-ar mai fi inca doua):

1. O chestiune legala, pe care o ignora multi: doctoratul iti ofera un bonus de 15% la salariu. Salariile demnitarilor sunt oricum mari. Cat sa insemne acest procent? Unii zic ca politicienii, de fapt, nici nu se uita la el. Altii sustin contrariul: politicienii sunt strangatori, orice suta de lei in plus la salariu conteaza pentru ei.

2. Chestiunea de imagine. Suntem o tara de snobi intelectuali si vorbesc foarte serios cand zic asta. Ne uitam admirativ la cei care au doctoratul, care au doua facultati, care au studiat ceva, orice, p-afara. Cand vedem numele unei institutii de invatamant din strainatate, mai ales din America, picam la propriu pe spate. Sa nu credeti ca fosta ministra Corina Dumitrescu si-a cosmetizat intamplator CV-ul. Stia cu exactitate ce vor sa vada romanii. A dat-o-n bara din cauza ca cineva chiar s-a chinuit sa verifice informatiile d-acolo.

Bine, sa pacalesti pe cineva pe baza cv-ului nu e chiar greu. Pot fi pacaliti usor si strainii. Va dau exemplul unui amic, care a absolvit liceul particular Hyperion. Cu diploma de Hyperion, altfel un liceu nu tocmai bine cotat, s-a dus sa se inscrie la diverse universitati d-afara. A avut INSPIRATIA sa scrie Private Highschool Hyperion (nu mintise cu nimic, fix asta era). Cateva universitati d-afara au cazut pe spate, admirativ: Uau, liceu particular! Liceele particulare is mai bune decat cele de stat!  Asa o fi prin America ori Franta, in Romania nu e chiar asa.

Mai stiu un alt exemplu, in sens invers: cineva scrisese pe cv Romanian-American University. Cand zici in engleza suna superb. Unii chiar te cred c-ai absolvit ceva american p-afara. De fapt e Universitatea Romano-Americana din Bucuresti. Deh, nu doar politicienii isi cosmetizeaza cv-ul. Sa revenim.

3. Pastrarea legaturii cu mediul academic + titlul de profesor. Multi politicieni sunt si profesori. Ponta a renuntat la acest titlu, dar Oprea este inca profesor. E interesant de observat traseul: unii au intrat in politica dupa ce aveau in spate un traseu academic, altii au intrat in invatamant dupa ce facusera cariera in politica.

Exista si politicieni care nu sunt profesori, dar care si-au luat titlul de doctor. Lor le convine sa fie, cumva, conectati la lumea academica. Cine stie cand ai nevoi de un profesor de ceva (economist, sociolog, psiholog, ce-o fi el), fie si doar pentru imagine.

Cosmin Gusa, de exemplu, are doua doctorate. La unul dintre ele am asistat si eu, in cadrul facultatii de sociologie. Dansul nu profeseaza, nu e profesor, dar este oarecum racordat la mediul academic. Nu pot spune ca-i sunt inutile.

4. Cititi aceasta stire legata de noua moda: diplome de la scoala civila a SRI. Recititi punctul anterior si ganditi-va altfel: legaturi cu SRI-ul. Nu stii cand iti sunt utile.

Daca poti bifa dintr-un foc punctele 3 si 4, cu atat mai bine.

Cine sunt vinovatii?

Veti zice politicienii, ei si numai ei. Ei sunt principalii vinovati si, in acelasi timp, principalii beneficiari. Va spun, insa, ca nu e deloc asa. Va spun ca, per total, sistemul INCURAJEAZA astfel de doctorate. Iar sistemul trebuie luat pe de-a intregul. Sa va explic de ce:

1. Numarul mare de profesori coordonatori trebuie justificat printr-un numar mare de lucrari coordonate si de absolventi. Nu radeti, dar nu sunt foarte multi doritori de a face doctoratul. Le convine sa aiba SI astfel de doctoranzi.

2. Politicienii PLATESC doctoratul. Nu ma refer la spagi si la chestii ilegale, or da si din alea, habar n-am, insa eu ma refer la sumele legale. Ei sunt, in general, doctoranzi la taxa. Taxele sunt, invariabil, peste 3000 de lei/an. In plus, fiecare profesor primeste bani pentru lucrarile coordonate. Iti convine sa castigi niste bani nemunciti, semnand ca primarul o lucrare plagiata, nu? Sa nu mai vorbesc de banii primiti pentru comisii. Da, da, pentru comisii, care nu e doar una, comisia aia de doctorat, ci-s o gramada. Care au avizat pana acum doctorate si care acum sunt prinse cu mata-n sac.

3. Cantitativ, stam foarte bine la numarul de doctoranzi iesiti de pe bancile facultatii. Se mira strainii ce tara de doctori suntem, insa institutiile noastre de invatamant se lauda cu aceste cifre. Daca sunt doritori, cum am putea noi sa-i descurajam?

4. Cand va ziceam sistemul, hai sa va spun cati oameni avizeaza o lucrare. Intai si intai, coordonatorul. Teoretic te duci constant la el, sa-i spui ce ai lucrat. El zice daca e bine sau nu, el isi da avizul pe tot parcursul anilor de studiu. Urmeaza apoi sustinerea in departament. Acolo is niste oameni din domeniu care iti pun intrebari si-si dau acordul daca sa mergi sau nu mai departe. Urmeaza comisia de doctorat, pe care teoretic ti-o alegi tu, dar practic e formata tot din specialisti pe domeniu. Ai musai pe coordonator, dar si pe cineva din afara institutiei de invatamant. Sustinerea e publica, deci poate veni un student din facultate care a studiat ceva pe acel domeniu si sa te incuie cu o intrebare. Teza ta e disponibila oricui la biblioteca facultatii.  Apoi e o comisie nationala, numita Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (acesta este site-ul ei), care-si da si ea acordul. In final rezulta o diploma care are pe ea antetul Ministerului Educatiei. Toti oamenii astia sunt vinovati pentru plagiat, toti si-au dat acordul ca acea diploma sa fie eliberata. Fiecare a semnat, teoretic in cunostinta de cauza. Daca Ponta si Oprea sunt vinovati, sunt la fel de vinovati toti cei enumerati mai sus.

5. Oamenii apreciaza pozitiv doctorii. Simplul fapt ca-i spui unui politician ca-l votezi pentru ca e doctor incurajeaza pe altii sa-si ia doctoratul. Stiti cati oameni i-au spus lui Vanghelie ca ar trebui sa-si ia si el o diploma? Sau lui Prigoana? Sau lui Piedone? Si acum, serios: ar trebui sa-i apreciem pentru sinceritate sau sa-i sanctionam pentru ca nu sunt atat de culti pe cat sunt altii?

6. Copiatul este litera de lege in facultati. In liceu referatele erau APROAPE TOATE copiate. Unii profesori stiau asta, insa sustineau ca nu e problema lor. Ei aveau dovada, referatul, si gata.
Un profesor din generala ne incuraja sa scriem referate, chiar daca asta presupunea copierea a doua pagini dintr-o revista. Sustinea ca facand asta invatam, totusi, ceva.
In facultate cand reuseai sa copiezi fara sa fii prins erai tare. La fel si la referate. Cultura copiatului e adanc inradacinata in sistemul de educatie.

Ce este de facut?

Sunt ceva probleme de ordin legislativ. Ping-pongul comisiilor este ceea ce se vede, dar sunt si alte probleme. Va dau cateva exemple:

1. Universitatea din Bucuresti sustine ca propria comisie de etica ar trebui sa decida asupra plagiatului. In general, comisiile de etica ale universitatilor, in baza autonomiei universitare, ar trebui sa faca asta. La Universitatea din Bucuresti sunt specialisti integri, care decid corect. Dar ce ne facem cu alte universitati din tara, eventual si particulare, care vor decide altceva? Sa inteleg ca e vorba de noroc aici: daca ai avut NOROCUL sa plagiezi doctoratul la o universitate mai rau-famata ramai cu diploma, daca ai plagiat la Universitatea din Bucuresti ramai fara ea?

2. Unii juristi sustin ca ar trebui sa se intample fix ca in instante: cei cu functii sunt judecati de Inalta Curte de Casatie si Justitie, deci doctoratele demnitarilor ar trebui analizate de o instanta superioara. Personal, nu-s de acord, cand esti student/masterand/doctorand nu ar trebui sa conteze ce functie ai. Juristii, insa, jongleaza dupa bunul plac cu legea.

3. Pe de alta parte, si aici is partial de acord, doctoratul e o diploma cu antetul ministerului, deci ministerul, la nivel national, ar trebui sa analizeze posibilul plagiat. Cum a fost formata acea comisie e alta discutie, dar ideea in sine nu e chiar rea. Recititi punctul 1 si va veti da seama de ce.

4. Daca plagiatul este o infractiune imprescriptibila se poate ajunge la situatii bizare. Profesorul X a omorat un om, insa fapta sa este prescrisa, deci poate preda lejer. Profesorul Y a plagiat, fapta sa este imprescriptibila, deci acesta isi pierde catedra. Oricat am avea ceva cu plagiatorii, nu vi se pare un pic ciudata situatia?

5. Ce pedepse dam tuturor celor care au avizat plagiate? Toti cei care, cumva, si-au dat acordul. Doar plagiatorul este de vina? Coordonatorul si comisiile de pe parcurs nu au nicio vina?

6. In ce masura putem pedepsi RETROACTIV? Regulile din 2004 erau mai relaxate decat cele din 2015. Aplicam legea din 2015 pe un doctorat din 2004? In plus, cand a semnat plagiatul, nu exista aceasta regula. O putem aplica retroactiv sau nu?

7. Cat de drastic pedepsim plagiatorii? Tin minte o chestie din facultatea mea de sociologie, de la dizertatie. Cateva colege (8, daca-mi aduc aminte bine) au fost prinse cu dizertatia plagiata. Nu au avut voie sa o sustina, au asteptat 6 luni sau 1 an, insa tot au sustinut-o. Intr-un final au acelasi titlu de absolvent de master pe care-l am si eu.
Hai sa ne gandim asa: daca unul care si-a sustinut dizertatia este gasit plagiat, i se anuleaza aceasta diploma. Corect? Eh, el are voie sa-si faca alta lucrare si s-o sustina? Ca daca nu, va fi clar dezavantajat: ceilalti au avut ocazia sa-si indrepte greseala, el nu. Si asta din cauza NEGLIJENTEI comisiei, care nu a observat plagiatul sau. In instanta s-ar putea sa fie probleme.

In categoria ce e de facut, v-as zice ce putem face noi, oamenii normali: sa nu mai apreciem atat de mult doctorii. Sa nu mai votam pe cineva doar dupa CV. Sa nu mai apreciem atat de mult pe X pentru ca e profesor (el fiind uneori profesor pe baza unor titluri obtinute prin plagiat). Sa nu mai copiem si sa nu mai apreciem pozitiv pe cei care o fac (colegi, prieteni, copii). Sa nu mai incurajam tranzactionarea de lucrari (licentele se vand la vedere, pe site-uri, pe forumuri ori live, prin facultati). Uneori cumperi licenta de la profesorul coordonator. Te poti enerva pe premierul plagiator cand tu n-ai scris un rand la propria ta lucrare de licenta? Te poti enerva pe un plagiat cand tu, personal, ai copiat la examene in facultate?

Avem politicieni plagiatori. Se pare ca seful guvernului va fi tot un plagiator. Toate acestea sunt UN EFECT al unui intreg sistem, a unei mentalitati. Si, fara sa ne dam seama, si noi am pus umarul la asa ceva.

Ah, si inca ceva: Oprea si-a publicat dupa 7 ani teza de doctorat. In drept sapte ani inseamna enorm, legislatia se poate schimba fundamental.

Cam atat despre ai nostri politicieni plagiatori. Astept si opiniile voastre legate de acest subiect. Urmeaza un articol despre imigranti (maine sau poimaine!). Salutari POLITICE tuturor!

ps: Observati ca putini politicieni mai ataca tema plagiatului? Tind sa cred ca TOATE partidele au politicieni plagiatori. Ponta are alte defecte, nu plagiatul, Oprea e bun pentru toata lumea.