Cenzura de pe internet a depasit cenzura din presa clasica!

Cenzura de pe internet a atins un nivel record, depasind cu mult cenzura din presa clasica. Presa clasica inseamna, sa ne intelegem, radiouri, televiziuni si cele cateva ziare scrise (si reviste) ramase in picioare.

Cenzura de pe internet imbraca diverse forme: pe Facebook sunt sterse postarile care nu convin, unele persoane sunt blocate 24 de ore ori 7 zile, in timp ce altele sunt sterse complet. Pe Twitter lucrurile sunt la fel de grave.

Mai nou, insa, cenzura de pe internet a atins un nou nivel: aplicatia PARLER, concurentul direct al lui Twitter, a fost scoasa din Google Play, urmand a fi scoasa cat de curand si din Apple Store. Unii prieteni mi-au spus ca atunci cand au incercat sa intre pe Parler de pe browserul Microsoft Edge li s-a spus ca este un site nesigur. Eu mi-am instalat aplicatia direct de pe site-ul lor, fara sa mai trec prin Google Play. Sunt curios daca Google o va bloca in vreun fel la unul dintre urmatoarele update-uri.

Cenzura de pe internet a atins un alt nivel critic atunci cand presedintele in functie al Statelor Unite, Donald Trump, a fost inlaturat de pe Twitter si Facebook: acesta nu-si poate transmite mesajele prin intermediul retelelor sociale. El are acces mai degraba la televiziuni si radiouri decat pe internet. Are acces mai rapid pe Fox News decat pe Twitter.

Ce este gresit in toate astea? Ce este surprinzator? Ce este socant de-a dreptul? Pai, sa le luam pe rand:

cenzura de pe internet netflix google microsoft facebook twitter

  1. O entitate privata decide ca Presedintele SUA nu poate activa acolo. Ganditi-va ca nu ar fi o retea sociala, ci un restaurant. Sau un hotel. Sau o firma de taxiuri. „Tu, Donald Trump, nu ai voie sa stai la noi, sa mananci la noi, sa te plimbi cu noi, din cauza a cine esti”. Tu, presedintele SUA, nu ai acces in taxiurile firmei noastre pentru ca firma noastra este una progresista iar tu esti prea conservator. E in regula, nu?
  2. Este socant modul in care aceste entitati conlucreaza: nu este o decizie izolata a Facebook ori a Twitter, ci este o decizie luata, de comun acord, de Facebook, Twitter, Google, Apple si Microsoft. Mai au putin sa-i interzica lui Trump sa foloseasca Windows-ul sau Androidul. Daca ar putea, i-ar bloca Windows-ul dintr-un buton. Inca n-au gasit nici modalitatea si nici motivul oficial pentru a face asta.
  3. Stiti de ce a avut succes internetul? Stiti de ce oamenii au preferat sa se uite pe Youtube in dauna TV-ului? De ce au preferat Facebook-ul in dauna presei clasice? Simplu: pentru ca internetul ERA liber. Nu mai liber, nu mai putin restrictiv, ci LIBER. De-a dreptul LIBER, fara restrictii. Acum internetul a ajuns inferior televiziunii, din punctul de vedere al libertatii, cu singurul amendament ca inca te mai poti descurca cumva. Adica asa cum ascultau unii radiouri pirat prin anii 2000.

Este o expresie, valabila cu precadere pe retelele sociale: atunci cand ceva e gratis inseamna ca produsul esti TU. Eh, desi tu esti produsul, nu prea ai multe optiuni la dispozitie. Iar alte retele sociale, care sa inlocuiasca Facebook, Instagram si Twitter, desi exista, nu reprezinta, cel putin pe termen scurt, o solutie viabila.

Eu tocmai mi-am instalat Parler, vreau s-o butonez bine cateva zile, insa mi se pare ca, mai rau ca pe Twitter, vorbesc efectiv singur. Trebuie sa vad ce public am acolo si cum fac sa-mi mut macar o parte din activitate in alta parte.

cenzura de pe internet parler

De fapt, despre asta este vorba nu doar pe internet, ci la modul general: sa nu ne bazam pe o singura retea, pe un singur lucru. Sa nu ne punem toate ouale in acelasi cos. Altfel spus, sa folosim cat mai multe retele, pentru ca daca una pica, se inchide ori nu o mai putem folosi sa avem variante de rezerva.

Sunt curios ce parere aveti voi despre cenzura de pe internet. Cum o vedeti voi, cum o receptati voi, cum va luptati voi impotriva ei. Ori, cine stie, poate o incurajati 🙂

ps: In legatura cu cenzura de pe internet, va intreb ceva: voi ati observat cati dintre prietenii vostri virtuali sunt, de fapt, conturi sterse? V-ati intrebat vreodata de ce sunt atat de multi? Oare toti erau spammeri? Oare toti erau extremisti care meritau dati afara?

One thought on “Cenzura de pe internet a depasit cenzura din presa clasica!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.