Cand ceva merge prost, statul este vinovatul. Asa ca solutia, in viziunea multora, este liberalizarea. Sau, altfel spus, privatizarea bine ambalata.
Daca pana prin 2005 privatizarea insemna VINDEREA unor actiuni, trecerea unor firme din proprietatea statului in proprietate privata (chiar daca uneori acele active au trecut, de fapt, in patrimoniul ALTUI stat, austriac ori grec, ca sa dau cele mai celebre exemple), dupa 2010 privatizarea insemna sa permiti unor entitati private sa aiba acces la o felie. Nu mai trebuie sa vinzi nimic, nu mai trebuie sa dai pe degeaba munca poporului. Este o privatizare ambalata altfel, mascata (ca tot traim in epoca mastilor), insa tot PRIVATIZARE este.
Atunci cand a fost greva de la STB, multi au flutrat iarasi liberalizarea ca solutia unica si de necontestat. De ce nu liberalizam transportul in comun? De ce mai exista inca o societate PUBLICA, a statului, de transport?
Din pacate, insa, sau poate din fericire pentru noi, greva STB a venit in plina criza a facturilor la energie si gaze. Adica acele piete proaspat liberalizate, unde preturile au luat-o razna. Cum stim noi, cetatenii, ca lucrurile n-ar sta la fel si-n cazul transportului in comun?
In plus, mai avem 2 exemple, nici macar unul dintre ele nefiind favorabil liberalizarii.
Primul este transportul de calatori cu microbuzul. Sunt anumite rute unde exista un singur operator, unde exista monopol. Evident, exista si varianta trenului ori, mai nou, varianta blabla car, ride-sharing-ul modern. Insa chiar si asa conditiile din microbuze nu sunt deloc cele mai bune. Dimpotriva.
Tot aici, ca un subcapitol, as include transportul feroviar privat. De la el trebuie sa luam exemplul. Caci exista rute profitabile, cum este cea care leaga Aeroportul Henri Coanda de Gara de Nord ori cum este ruta Bucuresti – Brasov, rute unde in mod cert exista doritori, unde conditiile sunt mai bune la privat, insa exista si rute unde un privat are exclusivitate, MONOPOL, precum ruta Brasov – Zarnesti, unde trenurile sunt jalnice. In plus, CFR-ul este companie de stat, drept urmare trebuie sa opereze si rute mai putin profitabile. Anumite localitati TREBUIE sa aiba tren, sa aiba legaturi, altfel ar fi condamnate la subdezvoltare.
Deci un transport feroviar exclusiv privat ar insemna rute profitabile (si mai ieftine, unde exista concurenta) si rute unde fie nu ar exista niciun tren, fie ar exista un tren foarte scump, care sa renteze.
Dau un ultim exemplu: sistemul de sanatate. Unii spun ca este deja privatizat, liberalizat, ca multe analize se fac doar in sistemul privat, iar la stat cozile sunt oricum prea mari. In plus, deseori acelasi medic te trimite la cabinetul lui privat, un fel de spaga mascata. Nu-ti mai cere spaga direct, nu mai risca puscaria, ci ti-o cere indirect si legal.
Doar ca nici sistemul privat nu este lipsit de probleme. Enumar 3 dintre ele:
- Exista asigurari PRIVATE de sanatate, insa multi mi s-au plans ca problema este exact ca la stat. Daca suni sa te programezi pe baza asigurarii esti programat peste o luna sau chiar doua, caci acum s-a terminat plafonul. Daca esti dispus sa platesti, esti programat ziua urmatoare. Imaginati-va ca lucrurile ar sta LA FEL daca omul s-ar baza EXCLUSIV pe asigurarile private de sanatate. Ca-n SUA.
- Exista specializari profitabile si specializari neprofitabile. Uitati-va la numarul clinicilor de oftalmologie. 90% dintre cei trecuti de 45 de ani poarta ochelari. Nu este o boala, este ceva firesc. Daca NU ai ochelari la 50 de ani fie esti incapatanat, fie ai efectiv o boala. Oricum ar fi, tot ai trecut pe la oftalmolog. Ca sa nu mai spun de controalele pentru permis ori pentru alte necesitati. Este cerere, asta e clar. Imaginati-va, insa, ca exista specializari fara cerere foarte mare. Imaginati-va o specializare care nu are nici multi medici, dar nici multi doritori. Boli autoimune, de pilda. Ori alergologie. Daca ar functiona exclusiv legile cererii si ofertei, imaginati-va preturile intr-o parte si intr-alta.
- Sunt atatea cazuri de persoane care au murit intr-un spital privat ori care, operati la privat, au fost mutati de urgenta cu ambulanta intr-un spital de urgenta de stat. Medicina de urgenta este scumpa si, oricum am da-o, trebuie cumva centralizata. Nu te poti baza exclusiv pe spitalele private X, ca poate esti intr-o zona unde nu e nici macar unul. Deci, cumva, medicina de urgenta trebuie sa fie la stat.
Nu spun ca liberalizarea nu a fost utila in multe cazuri. De pilda, in cazul telefoniei fixe. Caci acolo, in anii 90, romanii plateau printre cele mai mari tarife. Liberalizarea completa a pietei a dus la scaderea tarifelor si la servicii mai bune. Piata de telefonie mobila a fost din start privata si e foarte bine ca este asa.
Un ultim lucru mai vreau sa subliniez, un lucru esential: chiar si in cazul in care liberalizarea are loc, statul nu iese din ecuatie, nu dispare. Statul trebuie sa ramana ca arbitru, statul trebuie sa vegheze si sa sanctioneze atunci cand este cazul.
Drept urmare, liberalizarea nu inseamna slabirea statului, ci uneori presupune contrariul: un stat puternic, care are curajul sa se lupte cu multinationale mari, puternice, pline de bani.
Exista, insa, domenii fie strategice, de interes national, fie aparent neprofitabile, unde statul trebuie sa ramana jucator. De pilda, cum bine explica cineva, tramvaie private nu prea exista nicaieri in lume, insa ele, tramvaiele, sunt foarte utile atat din punct de vedere ecologic, cat si pentru descongestionarea traficului.
Apropo, si cu asta inchei, de ce fanii liberalizarii in aproape toate domeniile dau cu pietre in absolventii facultatilor private? De ce liberalizarea nu ar trebui sa patrunda si in educatie, fie la toate nivelurile, fie macar la nivel superior?