Piedone candideaza la Primaria Generala a Capitalei – 7 scenarii

Piedone candideaza la Primaria Generala a Capitalei - 7 scenarii

Piedone candideaza la Primaria Generala a Capitalei – iata stirea de ieri care, cel putin aparent, schimba complet jocul in Bucuresti. Arunca in aer campania electorala pentru Bucuresti, ca sa ma exprim astfel.

Nu pot spune daca el va castiga sau nu postul, nimeni nu poate spune asta de pe acum. Insa nu pot sa nu ma intreb ce (ori cine) anume l-a/u impins sa-si anunte aceasta candidatura. Din punctul meu de vedere, exista 5 posibile scenarii.

Piedone candideaza la Primaria Generala a Capitalei pentru a salta PUSL la nivel national!

Primul scenariu este cel in care Piedone este si primul pe lista de europarlamentare. Schema ar urma sa fie aplicata de multe partide: pui candidatii la primarii pe lista si vezi care dintre ei castiga.

Daca ar aplica aceasta strategie, USR ar trebui sa-i puna pe lista de europene pe Nicusor Dan, pe Clotilde Armand, pe Fritz ori pe Coliban. Cei 4 ar urma sa ramana in functiile lor daca sunt realesi. Daca nu, ar urma sa plece la Bruxelles. Dar ideea e ca in orasele-n cauza ar face campanie si pentru lista de europarlamentare.

Deci din acest punct de vedere, miscarea lui Piedone pare corecta judecand dupa logica electorala. Pe el personal nu-l intereseaza daca va castiga Nicusor sau Firea (sau altcineva). Insa prin miscarea asta creste mult scorul partidului sau, PUSL. Deci cumva pare cel mai probabil scenariu.

Doar ca, vedeti voi, nu este deloc singurul scenariu. Deloc-deloc.

Piedone candideaza la Primaria Generala a Capitalei pentru a forta PSD si PNL sa-l sustina!

Miscarea este asemanatoare celei pe care a facut-o Nicusor Dan in 2020: a negociat cu Orban, care l-a numit candidat al PNL, fortand USR sa-l sustina. Problema in acest caz este alta: cu cine a negociat Piedone? Oare chiar are promisiuni din partea PSD? Sau este un santaj politic pur?

A doua problema este alta: oare Nicusor Dan este atat de antipatic si atat de puternic incat TREBUIE sa te coalizezi contra lui? O coalitie mare se creaza atunci cand in functie este unul mare si rau. Inteleg ca Nicusor Dan este un primar rau, unul incompetent, dar nu este nicidecum atat de MARE, atat de important. Sau este?

Piedone candideaza la Primaria Generala a Capitalei santeaza PSD si PNL pentru a include si PUSL in coalitia lor!

Recititi punctul 1 si vedeti de ce: o eventuala intrare a PUSL in Parlamentul European ar afecta alianta PSD-PNL. Caci acest nou partid voiculescian nu ar lua de la USR sau de la AUR, de la UDMR nici atat, ci de la PSD (mare parte) si de la PNL. De la alianta celor 2 partide.

Asa ca se pune intrebarea urmatoare: merita sa le dam noi din start 2 locuri si sa nu ne batem capul? Caci daca ar lua 5% fix 2 europarlamentari ar avea.

Stiu, veti zice ca Piedone candideaza la Primaria Generala a Capitalei, ca este un fapt, ca nu se poate razgandi. Lucru pe care-l neg cu vehementa. De fapt, oricand pot avea loc negocieri si razgandiri. Nimic nou sub soare.

Piedone candideaza la Primaria Generala a Capitalei pentru a pierde si a iesi demn din politica!

Cineva mi-a soptit scenariul acesta si desi il privesc cu mare scepticism, nu pot sa-l exclud. Este posibil ca cel santajat sa fie Piedone, care nu vrea ori nu poate sa se retraga pur si simplu. Prefera o retragere stil Kamikaze precum Crin Antonescu.

De ce am exclude complet acest scenariu?

Piedone candideaza la Primaria Generala a Capitalei pentru a iesi Nicusor Dan primar!

In mod cert, candidatura lui Piedone il AVANTAJEAZA pe Nicusor Dan. 90% este asa. Restul de 10% este un alt scenariu, cel in care candidatul comun PSD – PNL va fi un independent cu imagine de liberal, de om de dreapta, caz in care acesta va lua din voturile lui Nicusor, iar Piedone va aduna voturile asa zis de stanga.

Dar sa revin un pic la ce ziceam. Poate cei care-l imping in fata pe „marele” Piedone sunt chiar dusmanii lui. Fie il santajeaza, fie si-au infiltrat oameni la dusmani, fie habar n-am ce alt scenariu. Poate si Piedone, si Nicusor au aceiasi papusari in spate. Nu pot nega asta.

Piedone candideaza la Primaria Generala a Capitalei pentru ca vrea sa-l lasa pe fiul sau la Primaria Sectorului 5!

Daca omul pur si simplu a obosit si vrea sa-si lase fiul primar? Se duce candidat la primaria mare pentru a-i face din aceasta postura campanie fiului sau. Chiar este complet exclusa aceasta posibilitate?

Piedone candideaza la Primaria Generala a Capitalei pentru ca omul chiar crede ca are sanse!

Si-n cazul Navalny, si-n alte cazuri, eu tind sa exclud varianta in care un om a decis de capul sau, a facut o nebunie. De data asta nu vreau s-o mai exclud, desi recunosc ca nu cred aproape deloc in ea.

Nu cred ca politicienii nostri sunt de capul lor, nu cred ca o astfel de decizie o ia UN SINGUR OM. Vorbim fie de un intreg partid, varianta oficiala, fie de niste oameni, niste papusari, care decid in spatele usilor inchise.

Da, este posibil ca el sa-si doreasca, sa fie indeajuns de nebun incat sa creada in sansa lui, dar aceasta dorinta este dublata si de un sprijin, o incurajare, fie directa, fie discreta, din partea unora. Caci, repet, niciun politician nu este de capul sau. Nu doar in Romania.

Piedone candideaza la Primaria Generala a Capitalei. Pana la anuntul razgandirii, voi lua de buna aceasta stire. Astept sugestii si de la voi. Si din surse oficiale astept informatii. Nu va pot spune de pe acum daca voi vota sau nu cu el, asta insemnand ca desi nu-mi place omul, nu pot exclude complet posibilul vot catre el. Nu pot spune care ar fi mai bun primar pana nu stiu cu certitudine care-s candidatii. Care-s optiunile. 

ps: Piedone candideaza la Primaria Generala a Capitalei poate fi o fumigena. Sa forteze institutele de sondare sa-l introduca in chestionare. El doar sondeaza terenul. Fara negocieri politice ascunse, fara santaje. Este posibil si asta. La fel cum e posibil sa fie mai multe variante de mai sus, combinate. Faceti voi exercitiile corespunzatoare de imaginatie in acest sens.

ps2: Piedone candideaza la Primaria Generala a Capitalei si din aceasta postura poate sustine candidatii PSD-PNL la sectoare. Poate fi elementul decisiv pentru castigarea sectoarele 1 si 2. S-ar putea lauda ca va putea colabora foarte bine cu ORICE primar de sector, ca va evita certurile precum cele dintre actualul primar si omologul sau de la sectorul 3. O fi putin lucru?

3 thoughts on “Piedone candideaza la Primaria Generala a Capitalei – 7 scenarii

  1. Gabriela Firea says:

    Este fascinant să vedem cum o singură mișcare poate avea multiple interpretări și consecințe în jocul politic. Aștept cu nerăbdare să văd cum se vor desfășura evenimentele și care dintre aceste scenarii se va materializa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.