Trebuie sa vorbim SINCER despre ROEXIT!

roexit

Spun din start, ca sa intelegeti SCOPUL acestui articol: desi NU vreau ROEXIT, fiind impotriva lui, sunt de acord ca trebuie discutat ECHILIBRAT, fara patima, despre asta. Am ramas mirat ca 2 sondaje de opinie au pus aceasta intrebare. Momentan stam bine (sondajul Avangarde arata 70% sustinerea pentru ramanerea in UE, in timp ce sondajul IRSCOP da un procent de 75%), dar trendul nu este chiar promitator (conform unui alt sondaj, de data aceasta facut de CURS). Din punctul meu de vedere, pe care-l voi justifica, ascunderea gunoiului sub pres NU este o solutie. La fel cum nici MINCIUNA nu ar trebui luata in calcul.

Primul neadevar care se spune despre ROEXIT este urmatorul: daca iesim din UE vom fi in bataia pustii, vor veni rusii peste noi. Ceea ce este complet FALS! ROEXIT inseamna IESIREA DIN UNIUNEA EUROPEANA. Din NATO, daca va fi sa iesim, vom discuta separat. E drept ca ani de zile, vreo 20 si ceva, ni s-a vorbit despre „integrarea euroatlantica”, insa cele 2 entitati sunt DISTINCTE. Au rol distinct, au chiar ceva membri diferiti.

Sunt, de pilda, tari UE care nu sunt in NATO (Finlanda e una dintre ele, care urmeaza sa intre cat de curand in Alianta, Suedia este o alta, pe care Turcia nu o vrea in NATO; mai este si Norvegia in aceasta situatia, e fiind doar membra a spatiului economic european, alaturi de Islanda si Lichtenstein), asa cum sunt si tari care-s in NATO, dar nu sunt in UE. Pe langa tarile non-europene (SUA, Canada si Turcia, care e doar cu o mica parte in Europa), aici mai includem si tari precum Albania, Muntenegru ori Macedonia de Nord. Evident, la loc de cinste pe aceasta lista se afla Marea Britanie, care A IESIT DIN UE, celebrul BREXIT, dar a ramas in NATO. Si nu doar ca a ramas, dar acum este a doua voce din Alianta dupa cea americana. Este, din punctul meu de vedere, un jucator geopolitic MULT mai important decat era pana la BREXIT.

Drept urmare, cand discutam despre ROEXIT ar trebui sa dam ca exemplu BREXITUL. Sa vedem, de pilda, ce costuri au avut britanicii (pe care INCA le platesc). Intrebarea corecta care se pune este daca ne-am permite aceste costuri. Eu spun ca nu. Ca suntem prea saraci sa iesim din UE.

Dar nu trebuie s-o spun eu, ci trebuie sa o spuna economistii. Care economisti trebuie sa spuna cum a crescut economia romaneasca de cand a intrat in UE. Cum a crescut, dar mai ales DE CE. Ar fi crescut ea si fara aderare? Care a fost impactul REAL al aderarii la UE?

Evident, trebuie facute comparatii cu alte tari din jur: atat Bulgaria, Ungaria ori Polonia, si ele membre UE, cat si Ucraina, Belarus ori Republica Moldova. Putem lua exemplul Belarusului si sa vedem cum s-au dezvoltat ei in comparatie cu noi. Din punctul MEU de vedere, avantajul este NET in favoarea noastra.

Insa, tot ca un adevar care trebuie spus, Romania s-a comportat CA O SLUGA. Ca un caine care se gudura pe langa stapanii care-i arunca un os. Nu am avut DIPLOMATIE, am avut niste yesmeni care au semnat cu ochii inchisi ce li s-a dat. Care au spus doar „Da, sa traiti”. Care s-au laudat doar cu aderarea in sine, pe care INCA o considera o favoarea pe care altii ne-au facut-o (aderarea euro-atlantica; deja v-am spus ca cele 2 aderari au venit la pachet, chiar daca in ani diferiti).

De fapt, din cauza acestei diplomatii in genunchi a aparut acest curent pentru ROEXIT.

Da, sunt de acord ca Romania putea obtine mult mai mult, atat din calitatea de mebru UE, cat si din cea de membru NATO. De pilda, in privinta ultimei calitati, in loc sa cumparam arme si vehicule vechi, aproape ruginite, mai bine am negocia sa PRODUCEM noi avioane si elicoptere, poate si tancuri, asa cum au facut polonezii.

Care polonezi, ce sa vezi, sunt un alt exemplu care ar trebui discutat: ei erau pana nu demult oaia neagra a Uniunii Europene, tara care n-a vrut sa se alinieze politicilor, deseori deplasate, ale Bruxelles-ului, dar care, ce sa vezi, nu este nicidecum rusofila asa cum a fost acuzata, ci dimpotriva, este printre cele mai rusofobe tari din UE (si mai ales din NATO). Deci da, iata o alta minciuna: cei care se opun politicilor UE, din ce in ce mai demente si mai rupte de realitate, nu sunt AUTOMAT rusofobi. De fapt, nu un fost premier roman, bulgar ori polonez a ajuns sef la Gazprom, ci un fost premier neamt. Ghinion, cum ar zice un alt neamt.

Evident, trebuie sa discutam si CINE ar trebui sa decida eventualul ROEXIT. Discutia va ajunge INVARIABIL aici. Caci nu poti discuta despre ROEXIT atat timp cat multi votanti locuiesc in … UE. Oricat de nationalist ar fi un roman plecat in Franta, Italia, Germania ori Spania, el NU va vota pentru ROEXIT. Insa este o intrebare buna: oare e moral ca el sa voteze intr-un astfel de caz? Nu pot raspunde la intrebare, desi obiectiv vorbind nu-i putem interzice acest drept. Cu siguranta SI acesta este un motiv luat in considerare de clasa politica: iata de ce inca nu avem niciun partid cu aceasta doctrina.

Da, exista un partid ROEXIT, fix asa se numeste, insa el momentan este prea mic si nu-l vad intrand in Parlament. Cel putin nu in 2024.

Insa, fara sa mai invoc alte argumente, a NU discuta despre ROEXIT mi se pare gresit. Mi se pare ca ar fi un buboi care tot creste si care ar fi apoi mai greu de spart. Nu trebuie spart babeste, ci trebuie operat chirurgical. Asta imi doresc eu: o dezbatere ONESTA, sincera, autentica, stiintifica, rationala, cu argumente pro si contra ROEXIT.

Dezbaterea s-ar putea incheia cu un eventual referendum pentru ROEXIT, referendum care CU SIGURANTA ar fi castigat de tabara care este in favoarea ramanerii. Dar un eventual rezultat favorabil ar insemna o importanta gura de oxigen. Si, evident, ar fi si o importanta fotografie de moment: trebuie sa stim CUM STAM in acest moment. S-ar putea ca acei 70% din sondaje sa fie, de fapt, doar 55% la urne (caci tabara anti-UE ar putea fi mult mai mobilizata).

Evident, lor li s-ar adauga cei de afara, care dupa cum ziceam ar vota MASIV in favoarea ramanerii in UE. Sau, cine stie …

Oricum ar fi, dezbaterea pro sau contra ROEXIT trebuie sa existe. Cu cat o evitam mai mult, cu atat tabara pro-iesire se va inmulti. Caci oamenii discuta neoficial, in mediile lor, pe baza unor pseudo-argumente. A-i ignora este gresit, neinsemnand ca trebuie bagati in seama orice nebuni care sustin bazaconii.

Ah, da, cel mai important este altceva: Romania NU a aderat la UE pe baza unui referendum national. DIN PACATE! Ar fi trebui sa votam, sa avem un procent masiv, 90-95%. Caci el ne-ar fi dat niste argumente serioase in eventualele negocieri.

Daca n-am facut atunci, in anii 90-2000, eu zic sa-l facem acum. PANA NU E PREA TARZIU!

Si nu pot sa inchei fara sa va spun ca eu la un eventual referendum ROEXIT as merge la vot si as vota NU. Exact cum am mers la Referendumul CpF. Da, nici aici BOICOTUL nu este o solutie. Este nedemocratic. Iar cei care doresc ramanerea in UE iubesc democratia. Ori asa cred.

 

One thought on “Trebuie sa vorbim SINCER despre ROEXIT!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.