De ce Dan Barna are sanse minime sa prinda turul 2?

Dan Barna 1

Dan Barna in turul 2 era ceva palpabil, un vis ce putea deveni realitate in mai. Asta in teorie. In practica, insa, si in mai era tot departe. Chiar si fanii lui Barna, cei care gandeau cu capul si nu cu sufletul, erau constienti inca de pe atunci ca va fi aproape imposibil.

Intre timp, s-au intamplat lucruri, alegerile prezidentiale oricum sunt diferite ca specific, drept urmare, soc si groaza, Dan Barna are sanse minime sa prinda turul 2. Sub 10%. Sanse mai mici decat Mircea Diaconu si egale cu ale lui Paleologu. Sau, ma rog, Paleologu sa zicem ca le-ar avea mai mici. Dar nu cu mult.

Problema lui Dan Barna e alta: daca scade sub un anumit procent, s-ar putea face de ras. Ar putea avea sub Paleologu si daca mai scade mult, s-ar putea sa-l intreaca si Hunor. Nu, nu cred ca se va intampla asta, obiectiv vorbind, undeva pe la 10-12% va lua, dar tot va fi putin. Haideti, totusi, sa va explic de ce nu are Dan Barna sanse foarte mari sa prinda turul 2:

USR este un partid eterogen

 

La prima vedere, in USR sunt 2 mari tabere: Barnistii si Nicusoristii. E clar ca Nicusoristii, fanii lui Nicusor Dan, cei care considera ca Barna i-a furat partidul, nu vor vota in veci cu Barna. Nu vor vota si nici nu-l vor sustine.

Problema USR este ca nu-s doar 2 tabere. Sunt multe tabere. Iar faptul ca USR e un partid eterogen se traduce altfel: un partid care NU e de lider nu are interesul sa traga pentru un lider.

La europarlamentare a fost reprezentat cam tot partidul. Iar rezultatul ala bun de acolo a insemnat:

  • Unii au intrat in parlamentul national in locul europarlamentarilor.
  • Altii au obtinut posturi de consilier la noii alesi europeni.
  • Oamenii, chiar daca n-au obtinut beneficii directe, sigur aveau macar un om pe lista aia pentru care, ziceau ei, merita sa faci campanie.

Dan Barna Ciolos

Bonus: nici PLUS nu trage cu Dan Barna

 

Ciolos, multumit de functia primita la Bruxelles, se duce in campanie cu Barna. Dar cumva fara niciun fel de entuziasm. Insa oamenii din PLUS nu au absolut niciun interes sa iasa Barna presedinte. Dimpotriva: unii considera ca Ciolos are sanse mai mari sa fie desemnat premier daca e Iohannis acolo si nu Barna.

Deci din toti oamenii aia care au muncit in mai pentru acel rezultat acum ar fi mai putin de jumatate.

 

Gafele lui Dan Barna sunt mai vizibile pentru un electorat informat

 

Cand zice Dancila o tampenie, procentele ei nu scad atat de dramatic si atat de brusc. Motivele sunt 2:

  • Electoratul ei nu e atat de informat, la unii gafele alea nu au ajuns;
  • Electoratul ei o voteaza din cu totul alte considerente, fiind constient de limitele sale. Nu putini sunt cei care spun despre ea ca, citez: E proasta, dar e umana.

Voi scrie un articol distinct despre ea si despre ce anume o afecteaza pe ea din punct de vedere electoral. Pana atunci, sa enumar gafele lui Barna:

  • Neimpozitarea celor ce se reintorc in tara. E o gafa mai mare decat se crede, caci loveste fix in ceea ce-si doreste electoratul USR: o tara fara privilegii. Pe asta USR a fost atacat inclusiv de ziaristii care pana atunci fusesera de partea lor.
  • Omiterea veniturilor nevestei din declaratia de avere. Comparatia cu atitudinea Vioricai Dancila intr-o situatie similara l-a pus pe Dan Barna intr-o situatie de-a dreptul dramatica.
  • Bonus: faptul ca nevasta lui Dan Barna lucreaza la OMV incepe sa devina o problema in sine. Un articol, aparent neimportant, aparut pe un site apropiat de USR a fost rostogolit surprinzator de mult. Paradoxal, articolul o afecteaza si pe Dancila, dar publicul lui Dan Barna, informat, a primit, practic, a doua lovitura intr-un timp scurt. Ganditi-va la un luptator de box, care primeste o lovitura puternica si o a doua mai putin puternica, dar una care-l pune la pamant. Cam asa a fost Dan Barna.
  • Gafele lui Andrei Caramitru sunt decontate tot de Dan Barna. In fond, el l-a adus in USR. Iar Andrei Caramitru a inceput sa se certe cu actorii, un public destul de important, caci ei se pot dovedi vectori de imagine extrem de utili.
  • Plus gafe minore, de genul celei de la Motru, care pentru publicul larg sunt neimportante, neinteresante, dar care afecteaza publicul local.
Dan Barna fericiti in Romania
Ce usor de trollat a fost afisul asta. Parca a fost invitatie la trolling.

Nu este om de campanie

 

La toate cele de mai sus veti putea spune urmatorul lucru: vine campania, poate schimba trendul. Care trend, apropo, spune ca acum Barna scade, mai rau decat Dancila, singurii in crestere fiind Paleologu si Diaconu.

De ce nu cred ca Dan Barna ar putea creste in campanie? Pai din 3 motive:

  • Nu e om de campanie. Carisma lui este zero.
  • A facut gafele de mai sus vorbind singur. Imaginati-va ce gafe ar urma sa faca intr-o eventuala dezbatere televizata. Intr-un eventual duel cu Mircea Diaconu, Teodor Paleologu ori Viorica Dancila. Ori chiar cu Klaus Iohannis, daca Domnul Presedinte va binevoi sa apara la o astfel de dezbatere.
  • Nu are nici consilieri capabili, care sa-l sfatuiasca de bine. Uitati-va doar la sloganul sau de pana acum: Fericiti in Romania. Fara sens, luat parca din seminariile de dezvoltare personala, lipsit de finalitate.

Ma astept, deci, ca Dan Barna sa scada si nu sa creasca in continuare. In plus …

Dan Barna 2

Alegerile prezidentiale polarizeaza voturile

 

Sa va explic altfel: nu toti, insa o parte, o BUNA parte din electorat, voteaza cumva strategic in turul 1. Sunt unii care voteaza cu presedintele in functie (fix d-aia Iohannis are un scor mult mai mare decat partidul sau), dar sunt altii care indiferent cu cine tin, voteaza candidatul cu sanse.

Din acest motiv, in momentul in care va fi clar pentru toata lumea ca Dan Barna nu va mai avea nicio sansa sa intre in turul 2 o buna parte dintre votantii sai vor migra brusc spre alt candida. Catre cine e o intrebare buna.

Aici am sa va dau o veste socanta: electoratul lui Dan Barna e surprinzator de compatibil cu cel al lui Mircea Diaconu. Ambii sunt vazuti drept candidati anti-sistem. Oricum, in ochii multora Diaconu e preferabil Vioricai Dancila. Deci daca Diaconu va mai creste si Barna va mai scadea, multi votanti de-ai sai s-ar putea sa-l prefere pe Diaconu.

Un alt candidat compaitibil este Paleologu. Sunt multi intelectuali fani USR, care se indreapta natural spre Paleologu. Nu exclud, deci, posibilitatea ca T. Paleologu sa ia un procent mai mare decat Dan Barna. Este irelevant daca-mi doresc asta sau nu.

Momentan, pe baza informatiilor pe care le am si pe baza a ceea ce vad, pronosticul meu este ca Dan Barna NU va intra in turul 2. Batalia pentru turul 2 se va da intre Dancila, in pierdere de teren, si Mircea Diaconu, cel care are marja cea mai mare de crestere. Dan Barna risca, daca mai face multe gafe, sa scada sub Paleologu si chiar sub Hunor. Norocul lui ca nu mai sunt candidati importanti, Vadim a murit, Becali nu mai candideaza, Oprescu nici el, caci altfel pericolul putea veni si de acolo.

Partidele mici au devenit minuscule si nu-s sanse sa mai rasara ceva de acolo.

Oricum, si daca va fi pe 3, scorul sau va fi mult sub scorul partidului, asa ca eu unul ma astept ca Dan Barna sa aiba zilele numarate in fruntea partidului.

De altfel, daca va intrebati de ce a fost trimis Dan Barna in lupta, in ciuda problemelor sale, unul dintre raspunsuri este acesta: ca sa-si franga gatul. Ca sa existe motive sa fie debarcat.

Un alt motiv, la fel de stupid, este cel vizavi de PLUS: daca nu era Dan Barna ar fi fost Ciolos. Mai bine unul de-al nostru.

In final, un singur cuvant despre Dan Barna: NU il voi vota. Nu sunt fan USR, nu sunt fan Dan Barna. As putea vota, punctual, un candidat USR la (una dintre) primarii, cea a capitalei si/sau cea de sector, caci acolo vorbim despre administratie si nu despre politica. Ori asa vreau sa cred. Nu garantez, nu zic ca SIGUR voi vota, acolo este vorba pur si simplu de oameni. Altfel, in fruntea statului nu vreau oameni tip Dan Barna, mi-e tare frica de cei din jurul lui, asa cum imi este teama de momentul ajungerii USR la guvernare. Si ma bucur ca nu-s singurul care gandeste asa.

ps: Niciun vot nu este gresit, atat timp cat este argumentat. Nu-mi place Dan Barna, am motivele mele, dar nu pot da cu pietre in cei care GANDESC altfel. A vota pe cineva pe criterii de genul E INALT, E FRUMOS, ZAMBESTE MAI MULT mi se pare gresit. Altfel, cunosc oameni inteligenti care voteaza cu Dancila, cunosc oameni inteligenti care voteaza cu Barna, asa cum cunosc oameni inteligenti care opteaza pentru Diaconu ori Paleologu. Drept urmare, nu am nevoie de injurii ori de jigniri in casuta de comentarii, ci de ARGUMENTE. Daca puteti gandi, sunteti invitati sa lasati comentarii mai jos. 

6 thoughts on “De ce Dan Barna are sanse minime sa prinda turul 2?

  1. filme online says:

    Sincer mai degraba as vota cu dancila decat cu barna asta,un increzut si papagal,trebuie sa sustina pe iohanis si nu mai era nevoie de turul 2

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.